Irina Bara, o tenismenă în continuă ascensiune

De Teodor Biriş
Irina Bara, o tenismenă în continuă ascensiune
Şteianca a realizat un salt de 93 de locuri în clasamentul WTA la simplu în 2016.

Talentata Irina Maria Bara a continuat să urce în clasamentele WTA (Women’s Tennis Association) şi în anul 2016. Atât la simplu cât şi la dublu! La simplu a încheiat anul pe locul 244, cu 93 de poziţii mai în faţă decât la finalul lui 2015, graţie celor două turnee câştigate, plus calificări în fazele superioare la altele.

Un salt şi mai important a înregistrat Irina în ierarhia probei de dublu, unde a ajuns pe locul 151, simţitor mai bine faţă de poziţia a 290-a înregistrată la finele lui 2015. Ascensiunea la dublu s-a datorat celor cinci turnee câştigate, cu toate că nu a avut o parteneră stabilă.

În 2016, cel mai bun de până acum, bihoreanca a avut şi cele mai bune clasări din carieră, locul 241 la simplu în 31 octombrie, respectiv locul 150 la dublu în 24 octombrie. „Din punct de vedere statistic a fost un an bun, iar nivelul de joc al Irinei s-a îmbunătăţit. Pentru anul 2017 ne dorim să prindă calificări la turneele de Grand Slam, asta ar însemna să ajungă între primele 200 la simplu. Sperăm ca ascensiunea Irinei să continue”, ne-a declarat Călin Bara, tatăl şi antrenorul sportivei legitimate în 2016 la CSM Oradea.

A şasea româncă la dublu

În ierarhia WTA la dublu, Irina este a şasea româncă din top, mai bine plasate fiind doar Monica Niculescu (19), Raluca Olaru (73), Andreea Mitu (77), Simona Halep (124) şi Alexandra Cadanţu (128).
Însumând titlurile carierei profesioniste, Irina Bara s-a impus în 7 turnee la simplu şi la 21 de turnee în proba de dublu.

Conform WTA, de-a lungul carierei, şteianca de 21 de ani a adunat premii în bani de 71.143 de dolari, din care circa 27.000 dolari în anul recent încheiat. Bineînţeles, sume impozabile! Nivelul maxim a fost atins la turneul de 25.000 dolari de la Hodmezovasarhely (Ungaria), unde a primit 50 de puncte şi 3.919 dolari (simplu), respectiv 140 puncte şi 2.787 dolari după victoria repurtată împreună cu Alona Fomina (Ucraina) la turneul de 100.000 dolari de la Sharm El Sheikh (dublu).

„E foarte greu din toate punctele de vedere. Cheltuielile sunt foarte mari cu turneele (deplasări cu avionul, cazare), la unele câştigi 100 de dolari şi cheltui 1.000. Mergem înainte, ne pregătim şi sperăm să fie bine şi în 2017. La finalul lunii ianuarie, Irina va participa la un circuit de turnee pe hard în Australia”, a conchis Călin Bara. Anul trecut, Irina a luat startul la 27 de turnee de simplu şi la 26 în proba de dublu.

EVOLUŢIA IRINEI BARA

2016: locul 244 la simplu – locul 151 la dublu

2015: locul 337 la simplu – locul 290 la dublu

2014: locul 443 la simplu – locul 288 la dublu

2013: locul 663 la simplu – locul 397 la dublu

2012: locul 1.018 la simplu – locul 564 la dublu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase