Ţîrle îl vizează iar pe Rus

14Comentarii
Ţîrle, arătând fotografii cu defectele lucrării
Ţîrle, arătând fotografii cu defectele lucrării
Capul CJ Bihor acuză lacune grave la o lucrare efectuată de Drumuri Bihor.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, iese din nou la atac. Şi de astă dată, vizat e Beniamin Rus, constructorul pe care Ţîrle nu-l slăbeşte de când a ajuns capul judeţului. În iarnă, Ţîrle refuza să plătească Selina pentru lucrările de la Muzeu (clădirea fostei Garnizoane – n.r.), declanşând un conflict deschis cu stăpânul firme contractante. Miercuri, Radu Ţîrle a criticat felul în care Drumuri Bihor – unde Rus este acţionar majoritar iar CJ Bihor deţine, la rândul său, acţiuni (!) – a executat lucrările pentru drumul judeţean 108 J Remeţi – Barajul Leş, în lungime de 7,3 km.
Anul trecut, Drumul Bihor a câştigat licitaţia pentru reabilitarea acestuia, având ca termen de realizare a lucrării iulie 2010. Valoarea contractului: 6,3 milioane lei noi.
Preşedintele CJ s-a arătat revoltat de felul în care arată şanţurile de colectare a apei pluviale de pe marginea carosabilului dar şi felul în care arată asfaltul turnat în urmă cu un an de zile, pe o lungime de 2 kilometri. „Apa bălteşte în asfalt, iar îmbinările de la şanţuri nu sunt corespunzătoare. Nu sunt drepte, nu sunt egale şi şanţurile nu au scurgere. Ca dovadă, apa care se poate vedea că bălteşte şi în şanţuri. Finisajele nu sunt de calitate, iar la iarnă, când vom avea parte de zeci de îngheţuri şi dezgheţuri, fiind zonă de munte, vă daţi seama ce se va întâmpla”, s-a arătat contrariat Ţîrle.
Urmare a celor constatate pe teren, Radu Ţîrle a anunţat că îl va sancţiona drastic pe dirigintele de şantier Titus Groza, angajat la CJ. Mai mult, Ţîrle a anunţat că a dispus deja sistarea plăţilor către executantul lucrărilor!

Replici

Contactat telefonic, patronul Selina-Trameco şi Drumuri Bihor, BeniaminRus, s-a arătat surprins de cele spuse de Ţîrle. „El nu are căderea de a dispune sistarea plăţilor. Trebuia mai întâi să ne contacteze pe noi, să ne spună despre ce e vorba. Apoi, trebuia să-şi convoace directorul tehnic şi să dispună un control riguros pentru a vedea ce s-a întâmplat acolo. Ca să fac o paralelă, nu înseamnă că dacă eşti ministrul Transporturilor te şi apuci să pilotezi avioane, chiar dacă n-ai brevet. Eu cred că de fapt el doar încearcă prin orice mijloace să nu ne plătească. Habar n-are însă cum să se comporte. Eu nu am mai avut probleme cu alţi beneficiari şi vă pot spune că între mine şi alţi constructori e diferenţă mare de calitate”, ne-a declarat Beniamin Rus, dând ca exemplu Centura Oradiei, la care municipalitatea nu a avut obiecţii…
Directorul Drumuri Bihor, Dorel Crăciun, ne-a dat detalii tehnice despre lucrare. „Şanţurile sunt într-o anumită fază. Nu am făcut o recepţie, nici măcar preliminară. În acest an nu am asfaltat. Dacă s-au produs probleme, trebuie să le rezolvăm. Până la momentul predării lucrării trebuie să le reparăm, însă nu se poate proceda la maniera la care a făcut-o domnul preşedinte”, spune Crăciun, nemulţumit de lipsa de comunicare între firma la care e angajat şi şeful CJ.
Până acum, din cele 6,3 milioane cu care s-a adjudecat această lucrare, CJ a plătit către Drumuri Bihor 960.929 lei, în 2008 şi 1,1 milioane lei, în 2009. Însă, spune Crăciun, Drumuri Bihor nu a mai văzut bani de la CJ de ceva vreme. „Mai greu cu plata la CJ. Cred însă că atunci când nu se doreşte să se mai plătească, totdeauna se găseşte ceva… De altfel, noi avem peste 3 milioane RON neîncasate pe lucrările executate şi recepţionate anul acesta. Adică reparaţii şi aşternere de covoare asfaltice în Bihor”, afirmă Crăciun.

Calin Corpas



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor