Ţîrle, liberal cu acte

2Comentarii
Ţîrle, liberal cu acte
Senatorul independent Radu Ţîrle şi-a anunţat sâmbătă adeziunea la PNL. Radu Ţîrle a fost ales senator pe listele PD, după ce a fost unul dintre cei care a adus democraţilor multe voturi în campania din 2004, de la comunitatea neoprotestantă pe care o reprezintă.

„De ieri (vineri n.r.) Radu Ţîrle este membru cu drepturi depline al PNL. Biroul Permanent a decis să-i dăm şi o funcţie şi a fost numit vicepreşedinte al PNL Bihor. Avem nevoie de un astfel de un asemenea de un asemenea constructor, de echipa şi de proiectrele lui. Locul lui era aici de multă vreme”, a declarat preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa. „Am colaborat de mult timp cu Radu Ţîrle, e mai compatibil aici decât acolo (PD-L n.r.)” a declarat deputatul PNL, Valeriu Boeriu.

Radu Ţîrle nu a spus pe ce post va candida la următoarele alegeri. El a declarat în urmă cu o lună că şi-ar dori tot pentru senator. Senatorul a declarat că va continua proiectele începute sub mandatul PD-L. „Am colaborat bine cu Cornel Popa, pentru atragerea de fonduri şi cu secretarul general al Guvernului Ilie Bolojan. Dorim să schimbăm multe în Oradea şi în judeţ”, a spus Radu Ţîrle.

Reprezentanţii PNL Bihor au declarat că nu se te de consecinţele care le-ar putea avea faptul că Radu Ţîrle a fost acuzat în mai multe rânduri că ar reprezenta doar comunitatea de neoprotestanţi, el fiind pastor. „I s-a agăţat o etichetă că ar reprezenta doar comunitatea de neoprotestanţi. Este o etichetă care i-a fost pusă pentru a fi de folos celor celui care zugrăveşte”, a declarat Valeriu Boeriu.
Georgiana Anghel



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor