Isi testeaza limitele la concursul Ironman

De Teodor Biriş
Cornel Blejan este pregătit să reușeascã
Cornel Blejan este pregătit să reușeascã

În 16 ore trebuie să înoți 3,86 kilometri, sã parcurgi cu bicicleta 180,25 km și să alergi 42,195 metri. Cam acesta este meniul pe care trebuie să-l servească un participant la concursul „Ironman”, programat sâmbătă la Paleu, în care rezistența fizică și psihică este testată la extrem. E greu și să te gândești, darămite să și participi.

Printre cei înscriși se numără și Cornel Blejan, actualmente preparator fizic la Luceafărul Felix, unde colaboreazã cu Florin Farcaș.

S-a pregătit intens

Fost atlet în probe de 800 m și 1.500 m, Cornel Blejan (29 de ani) s-a decis în urmă cu un an să participe la ediția din 2013 a dificilului concurs. „Este o ambiție personală pe care vreau să o duc la bun sfârșit. Totodată vreau să văd care îmi sunt limitele și chiar să le depãșesc. A fost o perioadă extrem de grea din punctul de vedere al antrenamentelor, deoarece singurul interval orar în care puteam să mă pregătesc a fost între orele 4 și 8 dimineața. Vreau să le mulțumesc soției și prietenilor care m-au susținut moral și financiar în această perioadă. Dacă termin cursa în 15 ore și 59 de minute obiectivul meu este îndeplinit”, ne-a declarat Cornel.

Pentru a reuși a tras din greu la antrenamente în ultimele patru luni, alergând 60-80 km săptămânal și pedalând 200-300 km. A dat jos și 7 kg, deși acesta nu era un obiectiv principal.

Startul concursului Ironman se va da sâmbătă la ora 7:00 la Paleu.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase