„ISIS folosește arme chimice în Siria și Irak”

1Comentariu
„ISIS folosește arme chimice în Siria și Irak”
Gruparea teroristă Statul Islamic foloseşte arme chimice chiar şi împotriva civililor din cele două ţări, potrivit unor oficiali americani.

Iperita (numită gaz muștar) ar fi fost folosită de cel puțin patru ori în Siria și Irak, relatează BBC.

„Din fotografiile pe care le-am văzut şi care surprind rănile provocate de proiectilul neexplodat folosit, precum şi din descrierile a ceea ce s-a întâmplat se poate trage concluzia că există dovezi puternice că, în acest atac, a fost folosit un gaz muştar”, a afirmat Jerry Smith, expert în arme chimice.

Experţii americani cred că jihadiştii deţin o celulă special dedicată construirii de arme chimice.

Potrivit BBC, peste 200.000 de oameni au murit de la începutul războiului civil din Siria, în urma protestelor paşnice de la începutul lui 2011, însă numai un mic procent dintre victime au fost ucise în atacuri chimice.

Iperita este o substanță toxică vezicantă, cu aspect de lichid uleios, folosită ca armă chimică în primul război mondial.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor