Pentru cei trecuţi de 40 de ani este o expoziţie care induce foarte multă nostalgie. Îi vezi privind vitrină cu vitrină, redescoperid prin exclamaţii de bucurie jucării pe care le-au avut în vremea copilăriei. De la Păcălici, la caseta pentru clădit cu piese geometrice din lemn, de la tricicletă, la ursuleţul din pluş sau căluţul din pânză umplut cu paie, ori broscuţele mecanice din metal, care se activau cu cheiţe. Pentru copii induce curiozitate, pentru că mulţi nu îşi puteau imagina cu ce jucării se jucau mama şi tata.
„Zece ani, cât muzeul a stat închis, mulţi părinţi mă întrebau unde este secţia de Ştiinţe al Naturii, unde sunt dinozaurii? Din păcate copiii plecau plângând. Acum, iată suntem aici, şi încercăm pentru copii, dar nu numai pentru ei, să le aducem în atenţie lucruri frumoase. Este şi un cadou oferit de noi în pragul Sărbătorilor de iarnă”, spuen Aurel Chiriac, directorul Muezului Ţării Crişurilor.
Joi la vernisajul expoziţiei „De-a copilăria. O incursiune în lumea fascinantă a jocurilor şi a jucăriilor”, sala Muzeului Ţării Crişurilor s-a umplut de copii, dar şi de părinţi şi de bunici. Expoziţia a fost organizată în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Asociaţia Muzeul Jucăriilor din Bucureşti şi Plastor SA Oradea, dar şi cu Asociaţia Brickenburg din Cluj-Napoca.
Colecţie de familie
În prima parte este prezentată o selecţie de peste 600 de piese din colecţia Asociaţiei, care în decursul anilor a strâns peste 15.000 de jucării. Acestea au fost fabricate în România, dar şi în Germania, Anglia, Japonia, China, Ungaria, SUA, fosta URSS, între anii 1900-1980. „Jucăriile s-au păstrat şi transmis în familie şi aşa am ajuns la o colecţie destul de impresionantă. Ideea a pornit în anii 90, am început să şi achiziţionaz jucării şi să măresc colecţia. Ceea ce am încercat noi prin această expoziţie a fost o istorie a copilăriei româneşti. Încercăm să realizăm şi un prim catalog al jucăriilor româneşti dar din păcate foarte multe fabrici nu mai există şi este destul de greu să ajungi la o arhivă. Expoziţia este însoţită şi de obiecte mari dar şi e imagini ale copiiilor din anii 20- 30. Sper să fie o expoziţie de succes şi o parte dintre adulţi să se regăsească privind-o”, spune Cristian Dumitru, care alături de Mihail Dumitru, este fondator al Asociaţiei Muzeul Jucăriilor.
Exponatele amintesc de celebra şi ca mai mare fabrică de jucării de acum 30-50 de ani, „Arădeanca” din Arad, cu celebrele păpuşi Geta şi Liviu dar şi faimoasa păpuşă Nadia, cu jucăriile de cauciuc pentru copiii mai mici, aşa cum era copia răţoiului Donald. De la timişoara veneau celebrele jocuri din carton. Din Animale din Continente aflai informaţii despre diferite specii de animale. Fiecare familie avea în casă jocurile „Nu te supăra frate” sau „Piticot”, „Dacii şi Romanii” sau „Păcălici”. La fel de iubit era şi autocarul ONT, din tablă litografiată, cu motor cu volantă. Între jucăriile expuse sunt şi jucării fabricate la Fabrica de jucării „Viitorul”, acum Plastor SA, cea mai mare fabrică de jucării din ţară după naţionalizarea sa şi până în 1990. Expoziţia este însoţită de un film de 15 minute despre istoria jucăriilor.
Construcţii LEGO
Într-o sală alăturată se află expoziţia de seturi LEGO, avându-i ca parteneri pe Consiliul Judeţean Bihor şi Asociaţia Brickenburg din Cluj-Napoca. Expoziția are patru teme: Oraşul, Cosmosul, Trenul şi Piraţii, și cuprinde piese din perioada 1970/1990. Tema Oraşul este inspirată de oraşul real şi a fost introdusă în 1978, atunci când au fost lansate primele mini-figurine. După 1985 a crescut numărul de seturi care au fost împărţite în mai multe subteme: aeroporturi şi avioane, maşini de curse, porturi maritime, echipe de salvare etc. Tema Cosmosul se referă mai degrabă la seturile despre Spaţiu, lansate înainte de 1987. O altă temă des întâlnită este Trenul. Primul set, Trenul 323, a fost lansat în 1965 şi nu avea şine, doar roţi obişnuite care se învârteau. Din 1966 s-au introdus primele seturi cu şine şi motoare alimentate cu baterie. Tema Piraţilor a fost introdusă în 1989. Dintre primele seturi se pot aminti: Piraţi de veghe, Piraţi pe insula pustie, Comoara Piraţilor sau Insula craniului.
Seturile LEGO sunt o invitaţie la creativitate atât pentru copii cât şi pentru cei mai mari. „Ne simţim onoraţi şi ne bucurăm foarte tare de prilejul oferit de Muzeul Ţării Crişurilor. Accentuez că este prima şi singura expoziţie din Europa de Est. Mai există două expoziţii de colecţii din Europa. În acest an centenar se aniversează şi 60 de ani de la lansarea piesei de bază a LEGO-ului şi 40 de ani de la punerea în producţie a primelor minifigurine. Seturile din expoziţie provin din perioada de explozie a creativităţii în acest domeniu. Lego a pornit la începutul anilor 50 ca o simplă piesă de construcţie. Avea lansarea primei minifigurile abia în 1968 ajungând ca sistem, piesele putând fi combinate în aşa fel încât se se poată obţine oraşe. În zilele noastre vorbim deja de informatizare în programare, supertehnologizare”, a explicat Sever Alicu, de la Asociaţia Brickenburg. Acesta a precizat că în expoziţie se află şi ultimul set sigilat Lego Police Headquarters -588, estimat la 5000 de dolari valoare.
Înainte de a lăsa copiii să admire în voie jucăriile şi să se joace cu piesele LEGO, Mircea Pricăjean, autor de cărți pentru copii şi redactor la revista Familia s-a aşezat în mijlocul sălii în faţa lor şi le-a povestit despre bunicii lui care aveau şi ei un fel de muzeu acasă. Cei mici îl priveau fascinaţi aflând despre păpuşile în costume populare pe care bunicii lui le ţineau pe dulap şi pe care îl lăsau să le admire prin ambalajul din plastic doar dacă era cuminte.
Spre bucuria copiilor şi a părinţilor lor, expoziţiile rămân spre vizitare la Muzeul Ţării Crişurilor până în 10 februarie 2019.
Citiți principiile noastre de moderare aici!