Eveniment deosebit în urbea de pe Crişul Repede. Un grup de 70 de tineri din Italia vor sosi miercurea viitoare la Oradea pentru un schimb de experienţă cu tinerii de aici.
Proiectul, desfăşurat de Episcopia Greco-Catolică de Oradea, prin Biroul Pastoral, în perioada 20-24 iulie, se adresează tinerilor din Dieceza de Oradea, dar şi celor din Diecezele de Matera, Acerenza, Melfi, Tricarico şi Potenza din Italia. Proiectul se vrea a fi o pregătire pentru Întâlnirea Mondială a Tinerilor care va avea loc la Cracovia (Polonia), în perioada 24-31 iulie, şi care are ca temă „Fericiţi cei milostivi că aceia milă vor afla”.
Activităţile propuse tinerilor au ca temă „Drumul ce duce spre Tine” şi vor fi presărate de întâlniri de cunoaştere, întâlniri cu autorităţile locale, activităţi pe grupuri, seri culturale şi recreative, momente de rugăciune, vizite ghidate în Oradea şi împrejurimi, cateheze şi un spactacol în Piaţa Unirii (vineri, 22 iulie, de la ora 20, în Piaţa Unirii), Calea Crucii pe Dealul Ciuperca etc.
„Schimbul de experienţă se va desfăşura în prezenta episcopului gazdă, PSS Virgil Bercea, şi a celui de Melfi, Excelenţa Sa Gianfranco Todisco. Acest schimb se doreşte a fi eveniment deosebit pentru oraşul nostru şi un schimb cultural deosebit pentru a împărtăşi culturi diferite, cu aceleaşi valori creştine. Biserica doreşte să înteleagă preocupările şi nevoile tinerilor de azi şi să le fie alături oferindu-le diferite momente în care ei să devină protagonişti. Ştim că tinerii din ziua de astăzi ascultă muzică şi trăiesc ceea ce ascultă. Ca Biserică dorim să ne alăturăm călătoriei lor prin viaţă , a declarat preotul Paul Popa, responsabilul Biroului Pastoral.
Program
Miercuri 20 iulie 2016
– 14,00 – 18,00 Primirea participanţilor
– 20,00 Cina
Joi 21 Iulie 2016
– 8,00 Mic Dejun
– 10,00 Întâlnire de cunoaştere (salutul episcopilor)
– 13,00 Prânz
– 15,30 Activităţi pe grupuri
– 18,30 Sfânta Liturghie (rit latin, Biserica Seminarului)
– 20,00 Cina
– 21,30 Seară cultural-recreativă
Vineri 22 Iulie 2016
– 08,00 Mic dejun
– 09,15 Plecarea spre primăria Oradea
– 10,00 Întâlnire cu reprezentanţii primăriei oraşului Oradea
– 11,00 Vizitarea oraşului pe grupuri
– 13,00 Prânz la Centrul Don Orione
– 18,30 Cina
– 19,15 Plecarea spre Piaţa Unirii
– 20,00 Spectacol în Piaţa Unirii
Sâmbătă 23 Iulie 2016
– 8,00 Mic Dejun
– 09,00 Plecare spre Peştera Urşilor
– 11,00 Vizită la Peştera Urşilor
– 13,00 Prânz
– 18,30 Cina
– 20,00 Cateheză Pr. Vicar Todorean Olimpiu
– 20,45 Calea Crucii (pe Dealul Ciuperca)
Duminică 24 Iulie 2016
– 08,00 Mic dejun
– 10,00 Sfânta Liturghie la Catedrala Sfântul Nicolae
– 13,00 Prânz
– 20,00 Cina
– 23,00 Plecarea spre Cracovia
Citiți principiile noastre de moderare aici!