ITM a pus tunurile pe BCR

6Comentarii
ITM a pus tunurile pe BCR
ORADEA - Conform statisticilor, funcţionarii din domeniul bancar sunt printre cei mai bine plătiţi din România. Banii primiţi de aceştia se câştigă însă, uneori, cu mari sacrificii şi cu multe ore muncite peste program sau în zilele de sărbători legale.

Se mai întâmplă ca aceste ore să nu fie plătite de angajator sau să nu fie compensate cu timp liber, conform legii.

De aici a pornit campania naţională de control a Inspecţiei Muncii în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă desfăşurate la băncile din România. Prima pe listă a fost Banca Comercială Română, care s-a aflat sub lupa reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor în perioada 30.05 – 7.06.2007. A urmat CEC-ul.

ITM Bihor a luat un număr de 63 de declaraţii pe proprie răspundere privind formele legale de angajare, durata timpului de muncă şi repausul săptămânal, de la persoanele aflate la muncă la sucursalele judeţene şi agenţiile BCR”, ne-a declarat Liviu Lupea, inspector-şef ITM Bihor.

 

Constatări

În urma cotroalelor efectuate s-a constatat că drepturile salariaţilor au fost încălcate în mai multe cazuri. Astfel, patru angajaţi au prestat activitate în data de 01.12.2006 şi alţi doi în data de 01.05.2007, fără să li se asigure compensarea cu timp liber în următoarele 30 de zile şi nici plata acestor ore de muncă şi a sporului de 100% la salariul de bază.

„Au fost încălcate, astfel, prevederile art. 137 din Legea 53/2003, modificată”, a precizat Lupea. De asemenea, inspectorii ITM Bihor au mai constatat faptul că în perioada decembrie 2006 – mai 2007, o parte din salariaţi au rămas „aproape zilnic peste programul normal de lucru, fără a li se asigura compensarea cu ore libere plătite în următoarea 30 de zile, nebeneficiind nici de plata acestor ore de muncă suplimentare şi nici a sporului de 100% la salariul de bază”.

„Pentru deficienţele constatate s-au dispus măsuri în vederea remedierii acestora şi s-au aplicat sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege”, a precizat Liviu Lupea. Sancţiunile contravenţionale pentru nerespectarea programului de lucru sunt cuprinse între 1.500 şi 3.000 de lei, la fel ca şi cele pentru nerespectarea repausului săptămânal.

Nerespectarea prevederilor Codului muncii în ceea ce priveşte munca în zilele de sărbătoare legală, se sancţionează cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.

Dan Birta



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor