Iulie şi august, închis pensionarilor

Iulie şi august, închis pensionarilor
În lunile iulie şi august pensionarii nu mai primesc bilete de tratament prin casele de pensii.

Începând cu luna iulie, pensionarii şi asiguraţii în sistemul public de pensii nu vor mai primi bilete de tratament prin intermediul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS).

„Ultima serie de bilete de tratament a fost distribuită pentru sejururi care au început în 10 iunie. Sperăm să primim alte bilete începând cu luna septembrie”, ne-a declarat Leontin Ţîrle, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bihor.

CJP Bihor mai preia în continuare cereri pentru bilete de tratament. Până joi, 24 iunie, fiind înregistrate 8.797 de astfel de cereri. „Cererile pot fi depuse şi cu 40 de zile înainte de data începerii sejurului”, a precizat Leontin Ţîrle. Trebuie specificat că începând cu acest an biletele de tratament se distribuie printr-un program special pe calculator pe bază de punctaje unde se ţine seama de mai multe criterii.

Judeţul Bihor a beneficiat în acest an de 2.234 de bilete de tratament, majoritatea în staţiunile bihorene: Băile Felix, Băile 1 Mai şi Tinca. Din aceste bilete au rămas nevalorificate 32 de bilete în staţiunile Slănic, Voineasa, Lacul Sărat şi Amara.

Pachete proprii

Societăţile turistice care se bazau pe astfel de bilete au început să se orienteze în această perioadă şi au lansat pachete proprii. Astfel, societăţile care aparţin de CNPAS oferă pachete de sejururi cuprinse între 6 şi 14 zile la preţuri promoţionale, pensionarii având chiar reduceri consistente. O săptămână de odihnă la Moneasa, care include sejur cu pensiune completă, costă 810 lei. La Hotelul Ceres din Băile 1 Mai, o zi de cazare, masă şi două proceduri de tratament are tariful de 75 de lei.

Cine vrea să meargă la mare, beneficiază, de asemenea, de pachete promoţionale. Mai multe hoteluri de o stea şi două stele din Neptun oferă pachete complete de şase zile la preţuri cuprinse între 378 şi 456 de lei/persoană.

D.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !