Iunie 2016, în calendarul Leo

Reactualizat la:
Iunie 2016, în calendarul Leo
Iată că a trecut prima lună din noul mandat leonistic, lună foarte încărcată pentru clubul caritabil Leo „Black Eagle” Oradea.

„Începând cu data de 5 iunie, leuții au început să recruteze noi membri, în speranța de a găsi tineri care își doresc să ajute, tineri implicați, creativi și cu inițiativă. Așa s-a și întâmplat! Peste 10 astfel de tineri au făcut cunoștință pentru prima dată cu LEO în decursul lunii iunie, făcând acum parte din acest club!”, spune Patricia Pelea, preşedintele Leo Black Eagle Oradea.

În data de 12 iunie a avut loc schimbarea de mandat în cadrul organizației LEO „Black Eagle” Oradea. Evenimentul a avut loc la Continental Forum Oradea, loc unde s-a predat conducerea clubului și unde s-au premiat toți leuții pentru implicarea deosebită în activitatea leonistică din mandatul precedent. La scurt timp după acest eveniment, leuții au luat parte la un seminar pe tema „Cum să cerem o sponsorizare?” susținut de Pavăl Iulian – Augustin, tot membru al clubului Leo. Seminarul a dat roade, leuții reușind să primească sponsorizări pentru evenimentele care stau pe lista de așteptare! În perioada 25 iunie – 1 iulie 2016, voluntarii LEO au luat parte la activitățile din Tabăra pentru copii cu diabet organizată de Clubul Lions Oradea 22.

lions1

Au organizat jocuri interactive, i-au însoțit la OSC pentru a viziona împreună ”Cartea Junglei”, au dansat și au cântat alături de ei. Nu în ultimul rând, leuții au luat parte la festivitatea de încheiere a taberei, despărțindu-se cu greu de minunații copii. În perioada 29 iunie – 1 iulie, tinerii au fost voluntari în cadrul Zilelor Cetății Oradea, contribuind la amenajarea expozițiilor și primind invitații în interiorul acestora.

„Începând cu această lună, conducerea va premia cei mai implicați 5 membri ai fiecărei luni. Pentru Iiunie au fost aleși următorii (în ordine alfabetică): Busuioc Bogdana, Ciortin Patricia Maria, Galea Oana Mihaela, Ianc Dragoș Dumitru și Urs George Cătălin. Aceștia au dovedit o implicare deosebită în activitatea leonistică, în luna care tocmai a trecut. Felicitări! ”, spune Patricia Pelea, preşedintele Leo Black Eagle.

Tabăra pentru copiii cu diabet – Lions Oradea 22

Pentru prima dată în 8 ani, în tabără, pe lângă copiii din Bihor au venit copii şi din alte judeţe ale țării: Satu-Mare, Timiș și Ilfov.

Ca în fiecare an, Clubul de doamne – Lions Oradea 22, a organizat, în Sânmartin, la Pensiunea Tirol, în perioada 25 iunie – 1 iulie 2016,Tabăra pentru copiii diabetici, ediţia a VIII-a. „În tabără şe este asigurată asistenţă medicală permanentă, de specialitate, sub supervizarea domnului doctor Popa Amorin şeful Centrului de Diabetologie Oradea. Copiilor le este oferită cazare de 3 stele, 5 – 6 mese pe zi cu alimente potrivite, asistenţă medicală permanentă de specialitate şi evaluări medicale, dar mai ales compania celorlalţi copii şi multe, activităţi recreative, plimbări, sport, jocuri, dans, ateliere creative, şi carnaval. Sunt realizate pentru copii şi împreună cu ei momente speciale, de neuitat, aceștia făcându-și noi prieteni, lucruri despre care vor avea multe de povestit odată întorşi acasă. Tabăra este în totalitate gratuită, costurile ei fiind acoperite prin acțiunile de strângeri de fonduri pe care clubul le organizează de-a lungul anului. Clubul de doamne – Lions Oradea 22 încearcă să le ofere zile minunate, acestor copii încercați de o boală grea. Sunt extraordinari, iar zâmbetul lor inocent le dă putere și dorința de a le oferi mai mult”, spune fostul preşedinte Lion 22 Oradea, Bianca Puşcaş.

Copiii au avut parte de vizionarea unui spectacol de teatru de copii laTeatrul Regina Maria, multă distracţie în piscină, film 3D la cinematograf Cortina, seara de Karaoke cu Dj Lulu Cremeneanu. „Am avut o vizită surpriza – actriţa Mirela Lupu, deghizata în Zâna cărţilor şi le-a citit copiilor poezii şi ghicitori, prihodrama alături de psihologul Alin Creţu, bricolaj alături de prietenii de la Biblioteca Judeţeana Oradea, ultima seara culminând cu un carnaval şi un spectacol realizat de trupa Trendart Oradea”, spune Bianca Puşcaş.

Clubul Lions Oradea „22″, este o organizaţie nonprofit care se implică în viața comunității bihorene de 13 ani. Aceasta a fost ultima acţiune în calitate de preşedinte în mandatul Biancăi Puşcaş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase