Ivan Stefanovic e un jucator invizibil

De Gavril Nutiu
Ivan Stefanovic
Ivan Stefanovic
Antrenorul BCM U Piteşti, Tudor Costescu a venit la conferinţa de presă epuizat de presiunea şi tensiunea finalului de meci.

„Am greşit impardonabil la ultima fază, când jucătorii mei nu au efectuat marcaj la Stefanovic, care a înscris coşul decisiv. Parcă Popovic ar fi trebuit să-l marcheze. Cred că era mai corect dacă se ajugea la prelungiri. Oricum, am suferit mult la jocul de echipă. Am unele obiecţii la coşul anulat al lui Popa Calotă pentru expirarea timpului de joc”, a declarat Tudor Costescu.

La rândul său, Cristian Achim şi-a exprimat satisfacţia pentru victoria din meciul de debut. „Presiunea a fost asupra noastră, pentru că ne doream foarte mult să câştigăm primul meci. Dacă porneam cu stângul, toate lucrurile ar fi putut evolua nefavorabil pentru noi în continuare. Mă bucur mult pentru Stefanovic, este un jucător invizibil în joc, dar cu un aport imens în teren. Este un excepţional om de echipă, un jucător exemplar din toate punctele de vedere. A fost un meci extrem de tacticizat, ne-am studiat cu mare atenţie unii pe alţii”, a concluzionat Cristian Achim.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !