Jaf la o bancă din București

Jaf la o bancă din București
Un bărbat mascat a jefuit, marţi, sediul unei bănci din Sectorul 4 al Capitalei, acesta reuşind să fugă cu aproximativ 5 000 de lei, după ce a ameninţat-o pe casieră cu un obiect care părea a fi o armă de foc, potrivit unor surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, incidentul a avut loc în jurul orei 14, când un bărbat care avea faţa acoperită cu un fular şi glugă pe cap a intrat în sediul sucursalei BRD din Sectorul 4, într-un moment în care unitatea bancară nu se aflau decât casiera şi un alt angajat.

Agresorul a ameninţat-o pe femeie cu un obiect care părea a fi o armă de foc, iar aceasta i-a dat aproximativ 5 000 de lei.

Poliţiştii i-au audiat pe cei doi angajaţi ai băncii şi încearcă să-l identifice şi să-l prindă pe suspect, acesta fiind căutat inclusiv cu un câine de urmă.

Anchetatorii au ridicat atât imaginile surprinse de camerele de luat vederi ale băncii cât şi de cele ale magazinelor din zonă.

Sursa: Mediafax

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !