Jandarmul care s-a sinucis era la zi cu examenele psihologice

De Otilia Șandor
Reactualizat la:
16Comentarii
Jandarmul care s-a sinucis era la zi cu examenele psihologice
Tânărul jandarm, care și-a pus capăt zilelor după ce a comis un accident și a fugit de la locul faptei, era la termen cu examenele psihologice. 

Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, circula, în seara zilei de marți, pe strada Vlădeasa cu o maşină când a intrat pe contrasens și a lovit frontal un taxi în care se afla o femeie. Conform martorilor, Imediat după accident, pentru că s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice, acesta a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției.

Jandarmul a fost descoperit la domiciliu puțin după ora 23:00. Conform surselor Bihon și Jb, bărbatul și-a tăiat venele și s-a spânzurat fiind găsit în debaraua de la intrarea în apartamentul unde locuia singur.

Jandarmul, un om înalt şi bine făcut, era din familie bună, lucra la IJJ Bihor de patru ani şi era apreciat de colegi. Apucase înainte să-şi pună capăt zilelor să îi transmită iubitei sale că nu se vor mai vedea.

„Bărbatul, de origine din Sălaj, se afla la Jandarmeria Bihor de patru ani. Ancheta a fost preluată de Parchetul militar, Circumscripția Teritorială Oradea” a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bihor, căpitan Daniel Bizău.

Fostul purtător de cuvânt al IJJ Bihor, mr. Ioan Bogdan, a confirmat că jandarmul lucra de patru ani în operativ, declarând că era la termen cu examenele psihologice şi că regretă cele întâmplate.

De reţinut că la Arme (Poliţie, Jandarmerie, Poliţie de Frontieră etc) angajaţii sunt obligaţi să se supună unor evaluări psihologice periodice, funcţie de munca pe care o depun. Se pare însă că în România nu există o obligaţie legislativă care să impună şi control psihiatric periodic, începând de pe băncile facultăţilor de profil. Conform informaţiilor Bihon şi JB, doar acei angajaţi de la Arme ajung să fie consultaţi şi de medici când psihologii unităţii respective detectează tulburări ce trec de domeniul psihologiei în cel al psihiatriei.



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor