Jiul reînvie speranţa

1Comentariu
Jiul reînvie speranţa
Petroşani – Echipa antrenată de Marin Tudorache a reuşit să facă un cadou perfect de sărbători suporterilor hunedoreni, câştigând sâmbătă cu scorul de 1-0 partida de pe teren propriu cu Rapid, ocupanta locului trei a clasamentului. Succesul neaşteptat obţinut contra giuleştenilor îi scapă pe mineri de ultimul loc în clasament şi reînvie în tabăra Jiului speranţa salvării de la retrogradare.

Eliminare decisivă
Partida a fost echilibrată, de parcă în teren s-ar fi întâlnit două echipe de acelaşi calibru şi nu ultima clasată cu o echipă de pe podium. Jiul a arătat dăruire, organizare şi determinare, având în juniorul de 18 ani Bicfalvi un jucător excelent, iar Rapid a părut măcinată de problemele interne şi lipsită de vlagă. Au fost puţine ocazii la cele două porţi, mai multe în contul Jiului, dar mai clare pentru giuleşteni, însă pe final când se părea că jocul se va încheia cu o remiză albă giuleştenii au gafat decisiv. Rapid a rămas în inferioritate numerică, după ce fundaşul Dănuţ Perjă (85) a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene, iar la faza imediat următoare Jiul a deschis scorul. Ciprian Dinu a centrat în careu, în urma loviturii libere obţinute după faultul în urma căruia Perjă a fost eliminat, portarul Apoula a prins mingea, însă s-a ciocnit de Marius Constantin şi a scăpat-o până la Kalai. Acesta din urmă a şutat la poartă, mingea a fost respinsă de pe linia porţii de Ionuţ Rada, însă Bogdan Vrăjitoarea a profitat de lipsa de reacţie a lui Karamyan şi a împins mingea în plasă. Tribunele au explodat, iar asediul de final al Rapidului a rămas ineficient.

Declaraţii după meci
Tudorache: Am meritat victoria
Antrenorul echipei Jiul Petroşani, Marin Tudorache, a declarat că victoria obţinută, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Rapid Bucureşti, nu este una întâmplătoare, ci vine după o serie de două partide bune cele cu Steaua şi FC Argeş.
”Este o victorie meritată, cu care păstrăm şanse să ne salvăm de la retrogradare. Victoria nu este întâmplătoare, ci vine în urma îmbunătăţirii jocului nostru în ultimele etape în care am jucat bine cu Steaua şi am învins la Piteşti. Am meritat victoria,m dar având în vedere ocaziile irosite de Rapid ne-am fi mulţumit şi cu un egal. Mă aşteptam ca jucătorii mei să facă tot posibilul să câştige, mă bucur că sunt mai liniştiţi şi nu mai sunt aşa de agitaţi şi sper ca acest rezultat să le dea încredere că pot salva echipa de la retrogradare”, comenta antrenorul Jiului, aflat la cea mai importantă victorie din cariera sa.
Autorul golului victoriei Jiului în meciul cu Rapid, Bogdan Vrăjitoarea, a declarat că se aştepta la un astfel de rezultat, după îmbunătăţirile văzute în jocul echipei din Petroşani în partida cu FC Argeş, din etapa a XVIII-a, câştigată tot cu scorul de 1-0. “Rapid este o echipă valoroasă, dar Jiul a meritat victoria. Mă aşteptam la acest rezultat, după jocul bun de la Piteşti. Avem şanse să ne salvăm de la retrogradare”, a apreciat Vrăjitoarea.

Simota: Rezultat important care ne dă speranţe

Finanţatorul Jiului, Alin Simota, s-a arătat mulţumit de victoria echipe sale, cu att mai mult cu cât nu se aştepta la un astfel de rezultat. “Am obţinut o victorie importantă. Nu mă aşteptam, dar îi felicit pe jucători. Este o victorie de moral, care ne dă speranţe. În curând vom scăpa de caracterele ciudate de la echipă şi o vom reconstrui. Valea Jiului este cu Steaua şi cu Becali, eu sunt cu Jiul”, a mai spus Alin Simota, comentând, astfel, şi faptul că pe stadionul din Petroşani s-a scandat numele rivalei Rapidului, Steaua. Simota a mai precizat că Rapid nu a jucat la adevărata sa valoare. “Rapid e o echipă valoroasă cu un antrenor excelent, dar sâmbătă nu a jucat la adevărata valoare. Rapid şi-a stricat singură sărbătorile”, a spus Simota, caracterizând prestaţia Rapidului.

Jiul Petroşani – Rapid Bucureşti 1-0
Stadion: Jiul; Spectatori: 3.000 ; Timp: frumos.
Jiul: 1. Hotoboc – 25. C. Petre, 22. Kalai, 3. C. Dinu, 14. Lungan – 10. M. Voicu, 5. Pâcleşan (4. Drăghici ’76), 7. Bicfalvi, 17. Marinică (28. Teuşan ’57) – 19. Vrăjitoarea, 11. Dulcea (35. Liţu ’83). Antrenor: Marin Tudorache.
Rapid: 12. Apoula – 23. M. Constantin, 14. Perjă, 6. I. Rada – 9. Bădoi. 15. C. Lazăr (18. Grigorie ’63), 17. Măldărăşanu, 10. Artavazd Karamyan – 7. Zicu (29. Buga ’54), 11. Griffiths (21. E. Dică ’74) – 99. V. Moldovan. Antrenor: Răzvan Lucescu.
Cartonaşe galbene: Drăghici ’79 / I. Rada ’35, Perjă ’58, ’85.
Cartonaş roşu: Perjă ’85
Meciul a fost arbitrat de o brigadă condusă la centru de Sorin Corpodean, ajutat la cele două linii de asistenţii Octavian Şovre şi Horea Bochiş şi de rezerva Lucian Dan.
Observatorii întâlnirii au fost Sorin Satmari şi Valeriu Ioniţă.
Arbitrii au purtat la acest meci veste de culoare galbenă, pentru a se deosebi, astfel, de jucătorii Jiului, care au evoluat tot în echipament negru. Această soluţie a fost aleasă pentru că gazdele nu aveau pregătite un alt rând de echipament pentru întâlnirea cu Rapid.’
Echipa Rapid a fost încurajată la Petroşani de un grup de 200 de suporteri. Cinci dintre aceştia nu au fost lăsaţi să intre pe stadion, ei având interdicţie iar jandarmii aşteptându-i cu fotografii la poartă. La sosirea la stadion, suporterii rapidişti au aruncat în faţa unui bloc de lângă arenă gunoiul adunat pe drum, iar locatarii au chemat primăria pentru a-i amenda. La meciul de la Petroşani au asistat şi portarul rapidist Dănuţ Coman, accidentat, şi impresarul Adrian Ilie.
În urma rezultatului de sâmbătă, Jiul, care ocupa locul 18, ultimul, în clasament înaintea etapei a XIX-a, a urcat o poziţie, acumulând 14 puncte, unul mai mult decât FC Naţional.
Rapid nu a mai câştigat la Petroşani din aprilie 1998, când s-a impus cu scorul de 6-2. Aceasta este a doua înfrângere suferită de Rapid pe terenul Jiului în 2006, după cea din ultima etapă a sezonului 2005/2006, când pe teren scorul a fost tot 1-0 pentru gazde, însă partida s-a încheiat mai devreme decât era prevăzut, în minutul 76, după ce cinci rapidişti au fost eliminaţi. Ulterior jocul a fost omologat cu scorul de 3-0 în favoarea gazdelor.


Ciprian Marinuţ



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor