Joaca de-a Napoleon

De S.P.D.
Reactualizat la:
O expoziţie -eveniment încheie anul 2012 la galeria Calina
O expoziţie -eveniment încheie anul 2012 la galeria Calina
O expoziţie -eveniment încheie anul 2012 la galeria Calina. Napoleon Tiron, unul dintre cei mai importanţi sculptori din România, este prezent pentru prima dată cu o expoziţie personală la Timişoara, în Galeria Calina. Ilustru, numele său are, în sine, efect de magnet pentru toţi cei avizi de evenimente relevante în spaţiul atât de eterogen al artei contemporane.

Pentru cei ce-i cunosc însă opera, expoziţia timişoreană răstoarnă orice aşteptări. Căci în galeria Calina pe admiratorii lui Napoleon Tiron nu-i întâmpină umanoizii compoziţi înalţi de 3 metri ori alte lucrări care l-au făcut celebru, i-au adus marile premii ale UAP sau au fost admirate la UNESCO în Paris, la Londra, Veneţia sau la Amsterdam. Cu o uluitoare busolă către esenţă, curatoarea Liviana Dan alege din atelierul sculptorului, pentru expoziţia de la Timişoara, machete ale lucrărilor, piese descompuse, bucăţi de lemn în care, până la ireductibil, e esenţializată opera, germenul ei. Sunt piese pe care, poate, artistul însuşi nu şi le-ar fi imaginat cuprinse într-un discurs expoziţional, încadrate între schiţe care lasă, în meandrele abstracte, să se întrezărească siluete umanoide, şi fragmente descompuse a infintelor posibilităţi. Curatorul are însă delicată grijă să nu atingă cu vreo umbră de canon spiritul ludic al artistului, căci nimeni nu ştie să se joace mai frumos şi mai adevărat ca Tiron. Străjuită de un colţ de ciuperci de lemn cu căciuli de piatră, expoziţia are poveste şi farmec, o poveste ca decupată dintr-un sate cu nume de oase, în care trăiau trei fraţi botezaţi Napoleon, Cezar şi Aristotel. Expoziţia va râmâne deschisă în spaţiul de artă contemporană Calina până în 17 decembrie 2012.

 

Foto © fotosen.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !