Job Shadow Day la Colegiul Goga

Job Shadow Day la Colegiul Goga
Elevii de la Colegiul Naţional „Octavian Goga”au conştientizat importanţa studierii anumitor discipline la şcoală.

25 de elevi din clasa a XII-a de la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Marghita au participat la Job Shadow Day 2011.Elevi participanţi au fost: Andereş Alexandra, Benţe Andrei, Blăjan Laura, Bozga Cosmin, Cadar Silviu, Chichinejdi Dorina, Chiş Remus, Cigan Alexandra, Costache Sergiu, Crişan Ioana, Faragău Vlad, Gîrna Vanesa, Maghiari Otilia, Goman Marius, Iacob Alexandru, Maghiar Marius, Mureşan Carmen, Pintiuţa Mădălina, Pop Cătălin, Silaghi Gabriela, Şipoş Bogdan, Ternovan Tania, Ursan Alina, Udrea Radu, Zsisku Gabriela.

Job Shadow Day la Marghita

 ”O zi de shadowing le-a oferit elevilor: o perspectivă a realităţii de la locul de muncă într-o companie, încurajează implicarea companiilor şi instituţiilor publice prin angajaţii participanţi în proiect, mediatizarea ofertelor de pe piaţa muncii. Job Shadow Day încearcă să le ofere tinerilor răspunsuri la întrebări precum: «Ce vreau să devin după ce termin şcoala? Care este cel mai potrivit loc de muncă pentru mine?» dar şi companiilor, la întrebările: «Cum vor fi viitorii angajaţi? Cu ce cunoştinţe pleacă din şcoală? Ce aşteptări au tinerii de la locul de muncă»?”, spune Zenobia Mihuc, profesor coordonator.

 Conferinţa „Job Shadow Day” organizată la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Marghita la care au participat o parte din voluntarii implicaţi în proiect. Am invitat alături de elevii şi voluntarii participanţi la proiect conducerea şcolii şi elevi din clasele a XI-a şi a XII-a de la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Marghita. Organizatori au fost elevii clasei a XII-a B, profil matematică-informatică. Toţi voluntarii şi toţi elevii participanţi la proiect au primit diplome de la Junior Achievement Romania.Companiile implicate în proiect au fost: OMV-Petrom Suplacu de Barcău, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2 Marghita, Şcoala cu clasele I-VIII Marghita, Spitalul municipal „dr. Pop Mircea” Marghita, Poliţia Marghita, Departamentul de pompieri Marghita. Elevii au avut ocazia să cunoască următoarele meserii: învăţătoare, educatoare, comisar de poliţie, agent de poliţie, criminalist, inginer geolog, referent, inginer petrolist, medic chirurg, medic internist, colonel pompieri, maior pompieri, servant.

Încă o ediţie

 La întrebarea: Ti-ar plăcea să urmezi o carieră în acest domeniu? De ce? elevii au răspuns: “Da, mi-ar place să lucrez la poliţie, deoarece nu intervine niciodată plictiseala. Tot timpul apare câte ceva nou.Da, mi-ar place ca medic, deoarece pentru această meserie trebuie să ai o dăruire absolută.Mi-ar plăcea să lucrez ca pompier deoarece e o meserie onorabilă”.

 „Iar la întrebarea: Ce te-a surprins cel mai mult? ei au răspuns: „Maşina dotată cu unelte de descarcerare.Relaţia de colegialitate foarte bună dintre politişti.Responsabilitatea de care dau ei dovadă la locul de muncă.M-a surprins plăcut modul de predare al învăţătoarelor şi modul în care sunt pregătiţi copiii”.În urma acestei experienţe elevii au conştientizat importanţa studierii anumitor discipline la şcoală şi îmbunătăţirea următoarelor abilităţi pentru a urma o anumită carieră: cele sportive, cunoaşterea cel puţin a unei limbi străine, creativitatea, disciplină multă în ale învăţatului, răbdarea.

 „În urma acestei experienţe foarte plăcute pentru elevi am tras concluzia că merită să repetăm şi anul viitor acest proiect mai ales că avem susţinere şi încurajare din partea conducerii Colegiului Naţional «Octavian Goga» din Marghita formată din director Marcel Emil Sas, director adjunct Simona Sarca şi consilier educativ profeso Margareta Pop”, a precizat Zenobia Mihuc.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase