Job-uri multe la „Bursă”, candidaţi mai puţini

De Dan Birta
Reactualizat la:
Job-uri multe la „Bursă”, candidaţi mai puţini
Bihorenii nu s-au prea înghesuit la „Bursa generală a locurilor de muncă”.


Număr record de locuri de muncă, participanţi mai puţini. Potrivit datelor preliminare furnizate de Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM (Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă)

Bihor, la „Bursa generală a locurilor de muncă”, organizată la Trade Center Oradea, au participat peste 90 de angajatori care au oferit celor interesaţi circa 2.000 de locuri de muncă. „Au trecut pragul «Bursei» peste 1.300 de persoane din care 975 au fost intervievate, iar 347 au fost selectate în vederea angajării”, ne-a declarat şeful AJOFM Bihor.

Evenimentul a fost inaugurat în prezenţa secretarului general al ANOFM, Iulia Cârcei şi a prefectului judeţului Bihor, Claudiu Pop. „Sunt multe companii şi multe locuri de muncă oferite. Înseamnă că lucrurile se mişcă în judeţul Bihor. Sper ca cererea să se întâlnească cu oferta”, spunea prefectul la inauguarea „Bursei”. „Constatăm o creştere a interesului angajatorilor faţă de aceste manifestări, ceea ce este un lucru îmbucurător”, a precizat Iulia Cârcei.

„Dacă în 2012 erau prezente la «Bursă» 30 de companii, în 2015 – 50 de companii, astăzi sunt prezente peste 90. Ar putea fi şi peste 100 dacă spaţiul ne-ar fi permis. Oferta este foarte variată, începând de la turism, servicii, etc. Avem companii noi, care de abia au intrat pe piaţa forţei de muncă din Bihor şi caută angajaţi”, a subliniat Békési Csaba.

10prezentare CV

Ce vor angajatorii

Angajatorii vor oameni care să se implice, care să dorească să muncească. Nu vor neapărat oameni cu experienţă. „Nu căutăm neapărat oameni cu experienţă. Avem şi studenţi care sunt angajaţi cu patru ore şi după terminarea facultăţii îi angajăm cu normă întreagă”, a declarat Dani Ţicărat, director tehnic la o firmă orădeană.

„Ofert noastră este destul de diversă, de la simpli operatori în domeniul metalurgic, la ingineri de diferite specializări. Avem nevoie şi de oameni cu experienţă, dar există şi posturi pentru juniori pe care îi formăm noi. Trebuie să aibă doar studiile superioare încheiate”, ne-a explicat Ramona Ungur, specialist recrutare la o companie din Parcul industrial.

O firmă nouă cu investitor german, tot din Parcul industrial, cu profil automotive, căuta angajaţi în mai multe meserii. „Avem posturi pe partea de producţie, pe partea de inginerie, pe partea de logistică şi în departamentele suport: resurse umane, financiar. Până la sfârşitul anului vrem să ajungem la 150 de persoane, dar intenţionăm să creştem la câteva sute. Pe piaţa muncii din Bihor nu prea găsim candidaţi pregătiţi pentru domeniul automotive”, a specificat Codruţa Bala, director resurse umane.

O parte dintre angajatori erau dezamăgiţi de prezenţa destul de redusă la târgul de joburi de joi. „Fiind o ofertă atât de mare, m-am aşteptat la o prezenţă la fel de numeroasă şi din partea candidaţilor la un loc de muncă, încă de la prima oră. Ceea ce nu s-a întâmplat”, a observat Claudia Vidican, consultant la o firmă de intermedieri. „Oportunităţile de job sunt multe. Candidaţii au de unde să aleagă. Parcă sunt mereu aceleaşi persoane. Acestea nu-şi găsesc de lucru, pentru că nu au competenţele necesare”, a concluzionat specialista în recrutare.

11prefect - secretar

O ofertă inedită la „Bursă” a fost cea a Peniteciarului, care făcea selecţii pentru şcolile din subordina. „Facem recrutare pentru învăţământ postliceal şi învăţământ universitar. Se poate înscrie orice persoană care a terminat liceul sau care are diplomă de bacalaureat. Când termină, are loc de muncă asigurat în sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, ne-a informat Lacrima Mărgineanu, ofiţer psiholog.

Ce vor candidaţii

Candidaţii sunt nemulţumiţi că nu primesc un răspuns din partea angajatorilor la CV-urile trimise, chiar dacă sunt refuzaţi. „Am trimis peste 50 de CV-uri şi am primit doar două răspunsuri, dar angajatorul nu era din Oradea. Am lucrat în aprovizionare 16 ani. Am studii economice şi sunt refuzată pentru că nu am permis de conducere”, a explicat U.E., una dintre orădencele care-şi căuta loc de muncă.

Au fost persoane printre cele prezente care erau încântate de ofertele de muncă şi unele chiar şi-au schimbat job-ul actual cu unul mai bine plătit. „Deşi am un loc de muncă de mulţi ani, mi-am găsit altul unde primesc mai mult cu 300 de lei, şi este şi mai apropiat de casă”, ne-a povestit Ioan Csadi. Una peste alta, evenimentul a fost reuşit, mai ales prin oferta bogată de job-uri. Prezenţa redusă a candidaţilor la un loc de muncă ar trebui să le dea de gândit angajatorilor în ceea ce priveşte oferta salarială.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase