Jocurile de calculator ar trebui interzise copiilor sub şapte ani

Reactualizat la:
2Comentarii
Jocurile de calculator ar trebui interzise copiilor sub şapte ani
Copiii nu ar trebui să se joace la calculator până la vârsta de şapte ani, pentru că tehnologia le afectează creierul, susţin specialiştii prezenţi ieri la Consumer Electronics Show, o expoziţie care are loc zilele acestea la Las Vegas.

Bobmbardarea simţurilor cu jocuri rapide de acţiune cauzează o perturbare a atenţiei care afectează capacităţile de învăţare ale copiilor. Îngrijorările au fost exprimate de către experţii în tehnologie la una dintre conferinţele care au avut loc miercuri la CES unde s-a discutat despre dezvoltarea copiilor, conform Daily Mail.

“Dacă îi urmărim pe copii în momentul în care se află în faţa calculatorului, cei mai mulţi dintre ei apasă tastele sau mută mouse-ul cât de repede pot. Acest lucru îmi aminteşte de şobolanii care aleargă într-un labirint” a spus Jane Healy, psiholog specializat în educaţie.

Aceasta crede că părinţii ar trebui să îi ţină pe copii departe de jocurile pe calculator până, cel puţin, la şapte ani, pentru a permite o dezvoltare normală a creierelor lor. Vârsta medie de la care tinerii încep să folosească echipamentele electronice a scăzut de la 8 ani la 6,5 luni din anul 2005, susţin cercetătorii de la Centrul Joan Ganz Cooney, care examinează relaţia dintre copii şi tehnologie.

Ei au luat în considerare mai mult de 300 de produse electronice care includ jocurile de calculator, jucării, lumi virtuale pentru copii şi programe pentru calculator care se vor a fi educaţionale pentru copii. Din toate acestea doar două jocuri video şi-au dovedit calităţile educaţionale. Cercetătorii au descoperit că există prea multe produse care îi izolează pe copii în faţa ecranului computerului.

În ultimii ani a avut loc o adevărată “explozie” în crearea lumilor virtuale pentru copii. În contradicţie cu cele susţinute de cercetători, Alice Cahn, reprezentanta cunoscutului Cartoon Network, a declarat la conferinţă că tehnologia furnizează beneficii uriaşe.

“Nu ar trebui să fim îngrijoraţi în privinţa schimbărilor pe care le aduce tehnologia la joaca copiilor, ci dacă toţi micuţii au acces la cele mai bune tehnologii”, a spus Cahn.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor