Judecat pentru inselaciuni cu file CEC

De Cristian Horgoș
Claudiu Postoveanu
Claudiu Postoveanu
Parchetul de pe lângă Tribunalul (PT) Bihor a finalizat cercetările privindu-l pe Claudiu Petru Postoveanu, care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea în formă continuată a trei infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

În rechizitoriu s-a reţinut că, în perioada 2007 – 2011, inculpatul PPC a realizat o activitate infracţională complexă, care a avut ca urmare prejudicierea a 22 agenţi economici cu peste 1,1 milioane lei.

Racola intermediari

„Fiind un «specialist» în comiterea infracţiunilor de înşelăciune cu CEC-uri şi bilete la ordin, cel în cauză a recurs la recrutarea unor persoane tinere şi în căutarea unui loc de muncă, care, la iniţiativa sa, au preluat părţile sociale ale unor societăţi, devenind astfel asociaţi unici, administratori sau directori cu specimen de semnătură pentru conturile deschise la unităţile bancare din Oradea. Ulterior, a determinat persoanele respective să semneze instrumentele de plată (CEC-uri, bilete la ordin ) pe care le-a folosit pentru plata produselor achiziţionate de la cele 22 societăţi comerciale. La momentul introducerii în circuitul bancar, titlurile au fost refuzate la plată în condiţiile în care conturile nu au fost alimentate cu proviziile necesare, deşi toate mărfurile cumpărate au fost valorificate de către inculpat şi implicit preţul încasat”, a informat procurorul Vasile Popa, purtător de cuvânt al PT Bihor.

Potrivit procurorilor, inculpatul la anumite perioade de timp a procedat la schimbarea societăţilor comerciale în reprezentarea cărora a indus în eroare şi a prejudiciat părţile vătămate, recurgând de fiecare dată şi la recrutarea de noi persoane, care, fiind ademenite cu salarii atractive şi un program de muncă flexibil, au acceptat, aşa cum s-a mai precizat, să devină asociaţi, administratori şi titulari pentru specimenele de semnătură aferente conturilor deschise la unităţile bancare.

Postoveanu a fost eliberat condiţionat cu un rest de 676 zile din executarea unei pedepse de 5 ani şi 6 luni închisoare. Acesta are multiple antecedente penale, fiind condamnat în perioada 1993 – 2007 pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt, furt calificat, ultraj, abuz de încredere şi înşelăciune.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !