Judecătorii din întreaga ţară vor întrerupe activitatea, de joi, timp de trei ore pe zi

12Comentarii
Judecătorii din întreaga ţară vor întrerupe activitatea, de joi, timp de trei ore pe zi
Judecătorii vor continua protestele în toată ţara şi vor face plângeri la CEDO, au decis, miercuri, reprezentanţii asociaţiilor magistraţilor din România. Mai mult, începând de joi, magistraţii din toată ţara vor întrerupe activitatea, zilnic, timp de trei ore.

Protestele vor avea loc în fiecare zi de lucru, între orele 9:00 şi 12:00, până când se vor rezolva problemele din Justiţie. 

Asociaţiile magistraţilor au decis, la întâlnirea de astăzi organizată de Uniunea Judecătorilor din România, să propună Guvernului demiterea ministrului Justiţiei, din cauza administrării proaste a sistemului judiciar şi înlocuirea sa cu un ministru care să poată rezolva problemele, potrivit preşedintelui Tribunalului Vrancea, Adrian Neacşu.

Mai mult, reprezentanţii judecătorilor din România au decis boicotarea alegerilor prezidenţiale prin neparticiparea la procesele electorale care vor urma. “Niciun judecător din România nu va mai participa, în niciun fel, la vreo procedură prezidenţială”, a spus Neacşu.

“Nu este vorba doar despre salarii, ci şi despre condamnările la CEDO care nu sunt culpă 100% a judecătorilor, pentru coduri şi pentru condiţiile de lucru ale magistraţilor”, a declarat, astăzi, vicepreşedintelui Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Dragoş Călin.

Magistraţii sunt nemulţumiţi de faptul că Ministerul Justiţiei a decis tăierea sporurilor de surmenare neuropsihică şi de risc. Fără acest sporuri, veniturile magistraţilor s-au redus cu aproape 50%.

Marţi, Curtea de Apel Bucureşti a decis că sporurile vor fi redate doar celor care au fost părţi în procesul declanşat de magistraţi.

Sursa: NewsIn



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor