Judecătorii orădeni, în prima zi de protest

10Comentarii
Judecătorii orădeni, în prima zi de protest
Aproape o mie de procese au fost amânate, marţi, la cele trei instanţe judecătoreşti din Oradea, în prima zi de protest a judecătorilor, toate cauzele fiind programate pentru luna ianuarie a anului viitor, cu excepţia celor cu arestaţi, minori şi executări silite. Imagini Video: Judecătorii bihoreni au demarat protestele Video 

„Toate celelalte cauze care trebuiau să fie judecate astăzi au fost amânate pentru luna ianuarie 2010”, a declarat, în conferinţă de presă susţinută marţi, judecătorul Cristi Dănileţ, vicepreşedintele Judecătoriei Oradea.

Acesta a explicat că, în prima zi de protest, fiecare dintre cei 25 de judecători ai Judecătoriei Oradea a amânat între 35 şi 70 de cauze.

Judecătorii sunt nemulţumiţi nu doar de proiectul Legii salarizării unice, ci de întregul fenomen al subfinanţării Justiţiei. La Judecătoria Oradea sunt 33 de posturi de judecător în organigramă, dar numai 25 ocupate, ceea ce înseamnă că în fiecare zi aceşti 25 de colegi preiau şi sarcinile celorlalţi opt pe care nu-i avem. Iar acum suntem doar în primele zile după vacanţa judecătorească. Spre mijlocul lunii spetembrie numărul proceselor va creşte simţitor”, a explicat Cristi Dănileţ.

Vicepreşedintele Judecătoriei Oradea, care este şi preşedintele Asociaţiei SoJust, a declarat că “acest conflict nu este între judecători şi justiţiabili, ci între judecători şi clasa politică”.

Dănileţ a mai anunţat că, deşi justiţiabilii nu au reacţionat deocamdată negativ împotriva amânării proceselor, a cerut dublarea efectivelor Jandarmeriei masate în Palatul de Justiţie din Oradea. “Nu am avut probleme, chiar dacă oamenii sunt nemulţumiţi, dar pentru orice eventualitate am solicitat dublarea efectivelor de jandarmi”, a spus magistratul.

Totodată, Dănileţ a explicat: „Aşa cum cerem şi noi înţelegere de la justiţiabili, şi noi trebuie să îi înţelegem. Amânarea judecăţilor poate afecta mult, de exemplu, pe angajaţii care atacă concedierea lor în justiţie, pe angajaţii firmelor care sunt în litigii comerciale sau pe părintele care vrea să-şi ducă un copil cu avionul în străinătate şi are nevoie de o decizie judecătorească în lipsa consimţământului celuilalt părinte.”

Dat fiind repercursiunile protestului judecătoresc, guvernul a invitat deja reprezentanţi ai magistraţilor la şedinţa programată marţi de la ora 14:00.

Destinul protestului va depinde mult dacă şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide, tot marţi, dacă se raliază sau nu protestului.

În intervenţiile televizate de luni seară, diferiţi oficiali au apreciat că protestul magistraţilor ar putea fi cel mai grav protest profesional de după Revoluţie.

Cristian Horgos



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor