Judecătorul Ioan Lazăr, reţinut de DNA, arădean nu orădean!

Judecătorul Ioan Lazăr, reţinut de DNA, arădean nu orădean!
Coincidenţă totală de nume între judecătorul arădean Ioan Lazăr şi preşedintele Secţiei Civile a Curţii de Apel Oradea, drept pentru care ne cerem scuze pentru orice confuzie creată în ştirea de ultimă oră apărută în Jurnalul Bihorean şi provocată şi de faptul că mandatul de reţinere a judecătorului aflat la Satu Mare s-a semnat la Serviciul Teritorial Oradea al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. VIDEO  Forum

Cert este că magistratul arădean Ioan Lazăr a fost reţinut, vineri după-amiază, de procurorii DNA Bucureşti, fiind acuzat că ar fi primit mită 30.000 de euro pentru soluţionarea favorabilă a unei cauze, susţin surse judiciare.

Conform aceloraşi surse, la Arad se află procurori ai DNA Bucureşti care îl audiază pe judecătorul arădean Ioan Lazăr, de la Secţia Penală a Tribunalului Arad, care a fost ridicat de procurori anticorupţie la Satu Mare. Ioan Lazăr predă la o secţie din Satu Mare a Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, Laura Lazăr, a spus că nu poate confirma informaţiile până când nu primeşte date direct de la anchetatori, urmând să remită un comunicat de presă.

Judecătorul Ioan Lazăr de la Tribunalul Arad a fost ridicat de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Timiş de la Filarmonica „Dinu Lipatti” din Satu Mare, unde avea loc festivatea de absolvire a promoţiei din acest an a Facultăţii de Drept, unde acesta predă Drept Civil.

Lazăr se afla la prezidiu alături de şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisarul şef Liviu Tăut, şi prorectorul filialei Satu Mare a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Găvrilă Ardelean.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Livia Săplăcan, a declarat că, fiind vorba despre o acţiune în desfăşurare, nu se poate face încă nicio referire la aceasta şi nici nu poate confirma sau infirma informaţiile respective.

Ştirea apărută în Jurnalul bihorean de sâmbătă (31 mai):

„Conform unor surse judiciare, un preşedinte de secţie din cadrul Curţii de Apel Oradea a intrat în atenţia Serviciului Teritorial Timişoara al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Deşi aseară (vineri seară – n.n.) nu am reuşit să obţinem nicio confirmare din partea conducerii Curţii de Apel Oradea, se pare că judecătorul ar fi intrat mai demult în atenţia procurorilor anticorupţie. Vom reveni cu precizări”.





0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !