Judeţeanul, în sprijinul ASP

Judeţeanul, în sprijinul ASP
ORADEA  - „Dacă trebuie să vă ajutăm, nu avem încotro!”. Cam aşa au spus cei din conducerea Spitalului Clinic Judeţean Oradea când mai-marii lor, adică şefii Autorităţii de Sănătate Publică Bihor, le-au cerut să amenajeze un spaţiu destinat persoanelor cu dizabilităţi, la parterul clădirii unde se află sediul administrativ.

ASP se află la etajul aceleiaşi clădiri, amenajarea unei rampe de acces este mult mai dificilă, pe când la parter, intrarea în clădire, prin curtea interioară, e simplă, deoarece nu există scări.

Amenajarea rapidă atât a Biroului de informaţii pentru persoanele cu probleme locomotorii, cât şi a unei toalete speciale, s-a datorat amenzii de câteva zeci de milioane pe care conducerea ASP Bihor a primit-o din partea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

„Nu aveam cum să amenajăm la etaj un astfel de birou. Nu se putea construi rampa. Tocmai de aceea am cerut sprijinul conducerii Spitalului Judeţean”, afirmă dr. Dorel Ţârţ, purtător de cuvânt al ASP Bihor. „Pe noi nu ne deranjează acest lucru. Am pus la dispoziţie şi spaţiul pentru toaletă.

Cei care vor avea nevoie de informaţii le vor putea cere de la secretara noastră, care va chema persoana avizată de la ASP în cazul în care nu se va descurca”, susţine ec. Emil Popovici Muţ, managerul Spitalului Judeţean.

Borz Viorica


 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase