Judoka de la CSM JC Liberty sunt în cantonament

De Gavril Nutiu
1Comentariu
Judoka orădeni Daniel Matei şi Dan Fâşie
Judoka orădeni Daniel Matei şi Dan Fâşie
Lotul de judo al CSM JC Liberty Oradea se află într-un cantonament de pregătiri centralizate, în localitatea Cheile Grădiştei (jud. Braşov), sub conducerea antrenorului Emil Morar.

Cei 12 judoka orădeni efectuează zilnic pregătire fizică, dar şi specifică, pe tatami. Condiţiile de antrenament sunt impecabile, complexul cuprinzând o sală de judo, două săli de forţă, piscină, saună, pistă de atletism şi numeroase trasee de alergare montană. „Ne încărcăm bateriile pentru sezonul care urmează. Băieţii muncesc de nota zece, ne bucurăm de condiţii de foarte bună calitate”, ne-a declarat antrenorul Emil Morar. Cei 12 judoka, în frunte cu consacraţii Dan Fâşie, Szoke Laszlo, Valentin Radu, Daniel Matei etc se vor afla în cantonament până la data de 13 ianuarie.

Prima competiţie importantă din noul an va fi Campionatul Naţional de seniori, programat la începutul lunii martie, la Cluj-Napoca. „Vom încerca să participăm şi la unul-două concursuri de Cupă Mondială, în luna februarie”, afirmă Emil Morar.

Competiţiile majore internaţionale din acest an sunt Campionatul European de seniori (Varşovia, luna aprilie) şi Campionatul Mondial de seniori (Budapesta, luna august). „Dorim să participăm cu măcar câte trei sportivi la aceste competiţii”, spune antrenorul Emil Morar.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor