Judoka învingători în Italia

Judoka învingători în Italia
VENTIMIGLIA – Echipa CSM Judo Club Liberty Oradea şi-a mai trecut în palmares un trofeu internaţional, în cadrul puternicului turneu care a avut loc la Ventimiglia, regiunea Liguria, din Italia.

Competitia a reunit la start selectionate din zece tari.

Pe podium, echipa tricolora a fost urmata de Olanda, Georgia si reprezentanta
tarii gazda, Italia. La turneu au mai participat Franta, Slovenia, Slovacia,
Uzbekistan, Austria si Polonia. În grupele preliminarii, CSM JC Liberty,
reprezentând România, a învins Slovenia cu 6-0, pierzând
apoi în fata Olandei, scor 2-4.

În semfinala, judoka oradeni au întâlnit formatia gazda,
scorul dupa cele sapte dueluri de pe tatami fiind 3-3 (cu un meci egal). Însa
CSM JC Liberty s-a calificat în finala gratie punctajului tehnic superior,
27-20. La acest capitol au contribuit îndeosebi Cristian Rupa (60 kg),
care a fost recompensat de altfel cu trofeul pentru cel mai tehnic judoka al
turneului, precum si Ilie Popa (73 kg), ambii câstigând toate cele
cinci meciuri pe care le-au avut la acest turneu, prin ippon.

Revansa în finala

Calificati în finala turneului, oradenii s-au concentrat si si-au luat
o revansa clara, scor 4-2, împotriva olandezilor, de la care s-au remarcat
Jeroen Mooren, Danny Meewusen, Marvin de la Croes si Grim Vujsters.

Medaliile de aur au revenit performerilor Cristian Rupa (60 kg), Szoke Laszlo
(66 kg), Ilie Popa (73 kg), Marian Halas (81 kg), Adrian Bogosel si Adrian Checiu
(90 kg), Gheorghe Pop (100 kg) si Daniel Matei (+100 kg), în aplauzele
a peste o mie de spectatori.

În deschiderea turneului, judoka participanti la competitie au luat parte
la un stagiu de pregatire, condus de multiplul medaliat mondial Girolamo Giovinazzo
(Italia).

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase