Judoka orădeni pe podium la Memorialul Aurel Câmpeanu

De Gavril Nutiu
Cosmin Albuţ Dana, pe prima treaptă a podiumului
Cosmin Albuţ Dana, pe prima treaptă a podiumului
Un grup de sportivi de la JC Liberty LPS Bihorul (Olimpia Ianc, Alexandru Goncearenco, Emil Morar) a participat la turneul internaţional Memorialul Aurel Câmpeanu, desfăşurat la Focşani.

Competiţia a reunit la start peste 500 de participanţi, reprezentând cluburi din cinci ţări: România, Moldova, Serbia, Croaţia şi Ungaria. Invitatul special al concursului a fost judoka Georgii Zantaraia (Ucraina), multiplu campion şi medaliat la CE, CM şi JO, un model demn de urmat în marea performanţă. Întrecerile s-au desfăşurat la categoriile de vârstă copii şi juniori U 14, U 16 şi U 18 ani, feminin şi masculin.

Judoka orădeni au avut evoluţii remarcabile, reuşind să-şi treacă în cont un număr de şapte medalii, dintre care două de aur, două de argint şi trei de bronz, după cum urmează:

Locuri 1: Eduard Gyoker (46 kg) şi Cosmin Albuţ Dana (73 kg), ambii la U 14 ani

Locuri 2: Bianca Popa (36 kg) la U 14 ani şi Sarolta Lungu (57 kg) la U 16 ani

Locuri 3: Vlad Timea (42 kg) la U 14 ani, Norbert Domuţa (66 kg) şi Tudor Blahuţă (81 kg), ambii la U 18 ani

La rândul lor, Darius Ţârlea (38 kg) la U 14 ani, Gesica Fodor (44 kg) la U 16 ani, Cristian Popa (66 kg) şi David Varga (73 kg), ambii la U 18 ani, s-au situat pe locurile 5 la categoriile lor de greutate, ratând de puţin podiumul.

Bilanţul sportivilor de la JC Liberty LPS Bihorul a fost completat cu încă o medalie de argint, cucerită de Iasmina Gyoker (CS Crişul, antrenoare Olimpia Ianc), la categoria 52 kg U 14 ani.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !