Jumătate de milion de euro pentru baza sportivă Beiuș

De Veronica Bursaşiu
1Comentariu
Baza sportivă de tip 1 la Beiuș
Baza sportivă de tip 1 la Beiuș
Primarul Beiușului, Petru Mlendea, anunță investiții de 500.000 de euro în baza sportivă din oraș, prin fonduri de la CNI.

Miercuri, primarul Beiușului a primit o veste bună de la Compania Națională de Investiții, după ce zilele trecute a semnat cu șefii Consiliului Județean contractul de finanțare pentru bazinul didactic de înot. Ultimele investiții în baza sportivă de la Beiuș s-au făcut pe vremea primarului Nicu Odobasianu, adică cu peste 15 ani în urmă. Baza sportivă de la Beiuș face parte din proiectul național anunțat în această vară, prin care în România ar urma să fie realizate 406 terenuri de sport, cu o valoare estimată de aproximativ 298 milioane de euro.

„La Beiuș, se vor realiza investiții într-o bază sportivă de tip 1, exclusiv din sume alocate de Compania Națională de Investiții”, spune primarul Beiușului, Petru Mlendea.

Conform siteului CNI, suprafața minimă de teren necesară unei astfel de investiții este de 13.202 mp (dimensiuni minime: lungime 164 metri, lățime 80,5 metri), iar baza sportivă va avea următoarele funcțiuni: teren de fotbal omologat UEFA și FRF, cu dimensiuni 105×68 metri, dotat cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori, teren sportiv mic, ce va fi tușat pentru fotbal, tenis, handbal, baschet, precum și vestiar.

Investițiile în baza sportivă de la Beiuș au loc în contextul în care primarul Beiușului, Petru Mlendea, a conceput investițiile în domeniul sportului, în municipiu, ca un proiect integrat. Din acesta, ar urma să facă parte baza sportivă care va rezulta de pe urma investiției acordate de CNI, de jumătate de milion de euro, bazinul didactic, dar și un ștrand cu o bază de recuperare, astfel încât să poată exista o ofertă de nerefuzat pentru sportivii care doresc să facă pregătire în cantonamente la Beiuș.

„Noi avem peste 4000 de copii la Beiuș, care vor fi beneficiarii bazinului didactic de înot destinat școlilor pentru inițiere. După orele de înot, bazinul pot fi deschis şi pentru agrement. Trebuie să ne gândim la această investiție integrat, pe termen lung, deoarece întreținerea unui astfel de bazin costă între 8.000-10.000 de euro/ lună. Este nevoie de personal, de salvamar, de administrator, de lucrări de întreținere, de clorurare, pe lângă cheltuielile curente. Intenția mea este să avem un administrator extern care să pună cât mai bine în valoare investiția, să o facă rentabilă”, a explicat primarul Beiușuiui, Petru Mlendea.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor