Juni şoferi, la judecată

2Comentarii
Juni şoferi, la judecată
Tinerii teribilişti care au provocat două accidente mortale la Ştei şi Vaşcău ajung la judecată.

Marius Ardelean (19 ani), din Ştei, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, după ce pe 13 iunie, a accidentat-o mortal pe Mirela V. (31 ani). Familia victimei s-a constituit ca parte civilă în proces solicitând despăgubiri de 100.000 de euro.

Accidentul s-a produs pe un drum neasfaltat la acea vreme, dintre poduleţul peste Crişul Negru şi Gara din Ştei. Din câte spun unii localnici, junele obişnuia să-şi „ambaleze” maşina pe drumul dintre Hotărel şi Ştei, ridicând nori de praf în zonă.
„Inculpatul, care avea permis de conducere de o lună, conducea autoturismul tatălui său. După traversarea unui pod metalic, şoferul a pierdut controlul mașinii, autoturismul a derapat, s-a răsucit şi a trecut pe contrasens, acroşând lateral o femeie care se deplasa pe jos pe marginea drumului”, declară prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, Gligor Sabău.

Femeia a decedat pe loc, medicii legişti stabilind că decesul a fost provocat de un traumatism cranio-cerebral.
Procurorii au mai constatat că autoturismul avea defecţiuni la sistemul de direcţie, dar au stabilit că accidentul s-a produs întrucât neexperimentatul şoferul nu a adaptat viteza la intrarea în curbă, în condiţii de drum neasfaltat.

Dublu mortal

Zece zile mai târziu, un alt accident mortal a bulversat Şteiul. O maşină cu cinci liceeni care se întorceau de la bacalureat, s-a izbit de o casă, în Vaşcău. Şoferul Gabriel Varga (18 ani) conducea cu viteză neadaptată la carosabilul umed şi fără a ţine cont că traversa o localitate. Impactul violent i-a fost fatal tinerei Ana-Maria L. (18 ani), din Cărpinet. Iar după câteva zile a decedat la spital, în urma leziunilor suferite, şi Iulia F. (16 ani). Cu răni mai uşoare au scăpat şoferul, sora sa şi încă un tânăr amic.

„Poliţia din Vaşcău a instrumentat dosarul în cazul accidentului mortal produs în luna iunie. Ulterior, întrucât la Vaşcău nu există ofiţer de urmărire penală, cazul a fost transferat pe 20 noiembrie la Poliţia Beiuş şi urmează să ajungă curând şi la noi”, mai spune prim-procurorul Gligor Sabău.

Cristian Horgos



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor