Juniori cu perspectivă! Fac performanţă la şcoală şi pe terenul de handbal

De Veronica Bursaşiu
2Comentarii
Alexandra Cristea
Alexandra Cristea
Alexandra Cristea (TONIC Oradea) şi Adrian Sav (ALPHA Oradea) au fost declaraţi jucători de perspectivă.

Viitorul handbalului în Bihor sună bine. Atât la băieţi, cât şi la fete, talentaţii juniori bihoreni impresionează la nivel naţional. S-a întâmplat şi la Turneul de handbal organizat în memoria marelui jucător Mircea Dohan.

28 de echipe de juniori II şi juniori III au adus pe terenul de handbal peste 600 de jucători din România şi Ungaria. Ambasadoarea evenimentului a fost jucătoarea legitimată la Oradea, fostul căpitan al naţionalei Valeria Motogna Beșe, dar la eveniment au fost prezenţi şi Ștefan Birtalan și Cristian Gațu, dubli campioni mondiali, prezentaţi de organizatori drept „Ronaldo şi Messi ai handbalului”.

adrian-sav Adrian Sav ©

Mesajele transmise de oaspeți au fost „Lăsați copiii să facă sport” și „Sportul este cel mai bun ambasador”. Rolul de „maestru al ceremoniei” a fost preluat de îndrăgitul comentator sportiv, orădeanul Victor Mihalcea, care a ținut în priză atât spectatorii, cât și suporterii echipelor. Chiar dacă au ocupat locul IV la juniori II – ALPHA Oradea şi la Junioare III – TONIC Oradea, atât Alpha, cât şi Tonic au dat jucătorii de perspectivă prin Adrian Sav şi Alexandra Cristea.

Un jucător inteligent, cu o detentă impresionantă, Adrian Sav, elev la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, este un produs format 100% la şcoala lui George Tăutu. Alexandra Cristea, elevă la Şcoala Generală nr. 16, o domnişoară competitivă atât la şcoală, cât şi pe terenul de handbal, s-a format iniţial sub comanda profesoarei Doina Ardelean, iar acum e antrenată de Sabin Dacău.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor