Juniori de la Jiul la naţională

Juniori de la Jiul la naţională
Petroşani – Tinerii jucători ai Jiului Adrian Scarlatache şi Eric Bicfalvi nu vor pleca, marţi, cu colegii lor în cantonamentul din Antalya, întrucât fac parte din lotul naţionalei de tineret a României care dispută, tot marţi, un meci amical cu reprezentativa similară a Republicii Moldova.

Cei doi fotbalişţi, convocaţi de antrenorul Emil Săndoi la naţională, se vor alătura lotului Jiului, direct în cantonamentul din Turcia după meciul cu Moldova.

În Antalya, Jiul va susţine şase meciuri amicale, urmând să întâlnească următoarele echipe: Krâlia Sovietov (vineri), Dinamo Brest (sâmbătă), Kizilkum (duminică), SV Stall (luni, 12 februarie), SC Lendorf (marţi, 13 februarie), Ovalan Kiev (miercuri, 14 februarie).

Alţi doi absenţi

Nici fundaşul Alexandru Bădoiu şi nici portarul Valentin Lipitor nu vor face deplasarea cu lotul Jiului pentru stagiul de pregătire din Turcia. Primul are probleme medicale, iar al doilea este în urmă cu pregătirea fizică. Tehnicianul Marin Tudorache a declarat că Bădoiu va fi trimis să se trateze la o clinică din Belgia, unde va fi consultat de medicul care l-a operat pe Marco van Basten. “Bădoiu are probleme destul de serioase din moment ce nu l-am avut la antrenament nici măcar un minut”, a explicat Tudorache.

Lipitor va rămâne la Petroşani şi se va pregăti cu antrenorul de portari Stelian Homan. “Am considerat că Lipitor este în urmă cu pregătirea fizică şi nu poate face faţă stagiului de pregătire din Turcia”, a precizat Tudorache.

Lotul Jiului

Olteanu, Anton, Tonca – portari; Scarlatache, Kalai, Florea, Mihart, Lungan, Koniciko – fundaşi, M. Voicu, C. Petre, Stemat, Teuşan, M. Gheorghe, Bicfalvi, M. Petrescu, Drida, Paleacu, Pâcleşan, Milenovici – mijlocaşi, Liţu, Apetri, Dulcea, Trăistar – atacanţi.

Ciprian Marinuţ



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !