Juniorii A, perioadă decisivă

Juniorii A, perioadă decisivă
REŞIŢA – După o săptămână de acomodare la efort, la Stadionul „Mircea Chivu“, lotul de Juniori A a F.C.Ş.R-F.C.M.R., alcătuit din 21 de jucători, născuţi în anii 1988 şi 1989, a urcat vineri, 2 februarie a.c., în Staţiunea Secu, pentru un stagiu de pregătire de zece zile.

Masa şi cazarea sunt asigurate la Hotelul Turist, iar antrenamentele, câte două pe zi, axate pe pregătire fizică generală, se desfăşoară în împrejurimi. Altfel spus, elevii antrenorului Gheorghe Lupu, fost divizionar A, parcurg ultima perioadă de juniorat, înainte de a trece la seniorat.

O perioadă mai delicată, sau mai bine zis decisivă, în care atât ei cât şi tehnicianul lor speră să confirme că îşi vor putea găsi loc la „echipele mari“. Unii visează chiar la Liga I sau Liga a II-a, iar ceilalţi speră să prindă, fie Liga a III-a, fie Liga a IV-a. Aşadar, în vara acestui an se va produce o cotitură însemnată în viaţa lor, după şase, şapte sau opt ani de trudă fotbalistică. În prezent, F.C.Ş.R.-F.C.M.R. ocupă locul secund al clasamentului Seriei a V-a. Iar o calificare la turneul final ar însemna o adevărată rampă de lansare spre fotbalul mare.

Tocmai de aceea, sunt decişi să profite din plin şi de acest cantonament de iarnă. Cel puţin aşa am înţeles din discuţiile purtate cu antrenorul Gheorghe Lupu: „Majoritatea dintre ei au o anumită gândire despre viitorul lor. Numai că, din păcate, aceşti sportivi au avut un mare handicap.

Acela de a nu fi beneficiat de un program constant de pregătire. În mod normal, în ultimii patru ani ar fi trebuit să beneficieze de măcar un cantonament pe an, şi de un regim alimentar corespunzător. Ca să nu mai spun de vitaminizare. Cu toate acestea, sunt câţiva jucători care promit, şi sper să ajungă cât mai sus“.

Marius Moraru
marius.moraru@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !