Momente încărcate de emoţie şi lacrimi de bucurie la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Câteva sute de persoane – studenţi, părinţi, rude, prieteni – au participat la cursul festiv al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Oradea, specializările Drept şi Administraţie publică. Cursul a marcat finalul celor patru ani de studii. Studenţii, aflaţi în prag de licenţă, au fost vizibil impresionaţi de ultimele discursuri ale profesorilor, dar şi de cele ale reprezentanților autorităților locale şi ale colegilor lor. Cu toții i-au felicitat pentru reușite, le-au urat succes și le-au oferit câteva sfaturi la sfârșit de studii și început de carieră.
„Sunteți niște tineri deosebiți, o generație specială, cu foarte multă personalitate ca și colectiv, cât și priviți individual. Este un aspect bun, pentru că denotă încredere în sine, putere și asumarea propriilor acțiuni, dar poate avea și un revers această multă personalitate, dacă nu este folosită constructiv. Vă poate lipsi de empatie și compasiune. Ca absolvenți de Drept și viitori practicieni, trebuie să fiți compleți și umani. Caracterul se formează în timp, și uneori cu suferință. Parafrazându-l pe președintele Curții Supreme a SUA, John Robert, putem spune că trebuie să fii tratat cu nedreptate ca să cunoști valoarea dreptății, trebuie să suferi dezamăgirea unei trădări ca să înveți importanța loialității. Trebuie să cunoști, din când în când, singurătatea, pentru a nu considera prietenii un bun garant. Trebuie să ai ghinion, din când în când, pentru a înțelege rolul pe care norocul și șansa îl joacă în viața ta și să înțelegi că succesul tău nu este complet meritat, așa cum eșecul altora nu este, la fel, complet meritat. Atunci când veți pierde, așa cum se va întâmpla din când în când, iar adversarul vostru se va bucura, să nu vă supărați, pentru că doar așa veți înțelege sportivitatea, iar la eșec sau reușită un gând bun al vostru va merge și către adversar. Iar când veți fi ignorați, veți înțelege importanța ascultării celorlalți. Este foarte important să analizați problemele din toate unghiurile, să nu aveți idei preconcepute și cu aceeași cuviință să-l tratați și pe cel bogat, ca și pe cel sărac, și pe omul cu funcție, ca și pe cel obișnuit. Sunteți tineri, onești, curați sufletește și puternici. Vă doresc ca viața să fie blândă și bună cu voi și să răsplătiți, prin reușitele voastre, toate eforturile părinților voștri, să vi-i faceți mândri, să le arătați recunoștință pentru că sunteți sensul vieții lor, pentru că orice reușită ați avea, ei se vor bucura însutit și orice durere ar veni, ei o vor resimți înmiit”, le-a spus tinerilor îndrumătoarea de an Mihaela Teacă.
Au pierdut cheia
Pentru prima oară în istoria instituției, generația care acum părăsește băncile facultății nu a predat cheia tinerilor din anul I, pentru că au pierdut-o.
Șefii de promoție le-au mulțumit dascălilor pentru șlefuire, îndrumare și încredere. La ultimul curs au vorbit profesorii Gabriel Olar și Lavinia Chipea, decanii de suflet ai absolvenților (pentru specializarea Drept, respectiv Administrație publică), îndrumătorii de an Mihaela Teacă și Diana Cârmaciu, dar și directorul Departamentului de Drept și Științe Administrative, conf. univ. dr. Cristian Miheș. La final, îndrumătorii de an au strigat pentru ultima oară catalogul anilor IV, respectiv III, și le-au oferit absolvenților diplome de onoare și flori.
Din acest moment, absolvenții se pregătesc pentru primii lor paşi în cariera de jurişti. Cei mai curajoşi îşi vor încerca norocul la examenele de admitere în Magistratură sau în Barou.
Citiți principiile noastre de moderare aici!