Jurnal in imagini

ORADEA Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 din Oradea găzduieşte expoziţia de desene şi fotografii a 28 de elevi, implicaţi în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie în proiectul „Să comunicăm prin artă”.

Vernisajul a avut loc miercuri, în prezenţa copiilor şi a cadrelor diadactice implicate. Coordonatoarea proiectului este Liliana Sârb, echipa de proiect cuprinzând alte trei cadre didactice: Raluca Terheşiu, Lavinia Grogan şi Julien Kiss. „Imaginile conţin activităţile desfăşurate în excursia la Mănăstirea Izbuc, de săptămâna trecută. Scopul proiectului este de a-i face pe elevi să comunice altfel. Sunt copii cu deificenţe. Dacă alţii comunică verbal sau în scris, ei se exprimă prin imagini”, susţine Raluca Terheşiu. Fiecare copil va primi jurnalul lui, care va conţine desene şi fotografii pe diferite teme: Cine suntem, Familia mea, Prietenul/prietena mea şi Cea mai fericită zi din viaţa mea”, explică Raluca Terheşiu.

Proiect

În cadrul proiectului, elevii au participat la cercuri de pictură, de tehnică fotografică, au făcut o vizită la Teatrul „Arcadia” şi au avut ocazia să o cunoască pe artista Zetania Lupşe. „Din valoarea totală de 47 de milioane de lei vechi, 39 de milioane au fost finanţaţi de Primăria Municipiului Oradea. Restul reprezintă contribuţia şcolii. Am mai avut un proiect asemănător şi anul trecut, care a mers bine şi a avut rezultate bune”, precizează Liliana Sârb.

Monica Mateiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !