Kery Hajnal, noul inspector general adjunct

11Comentarii
Kery Hajnal, noul inspector general adjunct
Profesoara Kery Hajnal a fost instalată joi în funcţia de inspector şcolar general adjunct.

Funcţia a rămas vacantă după decesul fostului inspector Akos Zoltan. Instalarea a avut loc în sala de şedinţe a Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, în prezenţa consilierului judeţean Szabo Odon şi a inspectorilor Nicolae Ungur şi Ilie Crăciun.

Ordinul de numire în funcţie a fost citit de inspectorul şcolar general Dorel Luca.

„Este prima situaţie de acest gen. Golul însă trebuia umplut. Domnul Akos Zoltan a fost un om cu care am colaborat foarte bine. I-am simţit lipsa în perioada în cel un an şi aproape jumătate cât a fost în concediu medical. Şi el spera că din semestrul al II-lea se va întoarce şi va lucra măcar cu o jumătate de normă. Din păcate, viaţa nu a mai avut răbdare cu el”, a spus şeful ISJ Bihor.

Kery Hajnal a fost numită în această funcţie până la organizarea unui concurs, dar nu mai târziu de anul şcolar 2011-2012. Kery Hajnal este angajata ISJ din 1 septembrie 2010 şi predă matematica la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.

Ea va prelua compartimentul „Curriculum şi inspecţie şcolară” al Inspectoratului Şcolar Bihor.

„E un compartiment foarte greu. Până îşi va intra în ritm, va fi ajutată de inspectorul Ilie Crăciun”, a spus Dorel Luca.

Consilierul judeţean Szabo Odon a spus că are încredere că şi cu noua inspectoare se va lucra la fel de bine ca şi cu ceilalţi colegi maghiari, propuşi de UDMR în funcţii la ISJ Bihor.

C.D.

Taguri: ,


11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor