Kiss nu aprobă Contrast Online

11Comentarii
Kiss nu aprobă Contrast Online
ORADEA – Consilierul judeţean Szabo Odon, sfătuitorul preşedintelui Kiss Alexandru, a vorbit miercuri în numele şefului CJ, fiind solicitat de către Jurnal bihorean să transmită punctul de vedere al preşedintelui Kiss vizavi de demersul J.b. de a-i cere acestuia demisia din fruntea CJ Bihor.

De asemenea, J.b. a dorit să afle cum se raportează capul judeţului faţă de atacurile lansate de către website-ul Contrast Online la adresa Jurnalului bihorean şi a redactorului-şef , Alexandru Seres, în condiţiile în care Kiss este unul dintre finanţatorii website-ului pomenit.

Iată declaraţia lui Szabo Odon de miercuri, prin care a comunicat poziţia lui Kiss: „Domnul preşedintele va cere un drept la replică pentru articolele care au apărut în Jurnal bihorean şi care l-au vizat în mod direct. Mă refer la articolele apărute vineri, sâmbătă şi azi (ieri – n.r.). Domnul preşedinte cântăreşte acum toate posibilităţile prin care poate şi trebuie să se apere împotriva atacurilor nefondate, însă cu toate acestea nu se bucură de felul în care a reacţionat Contrast Online pe această temă.

Nici măcar nu e de acord cu acest demers. Nu era nevoie de un asemenea demers. Reacţia de azi (ieri – n.r.), vineri şi sâmbătă, a J.b., nu intră în nota de obiectivitate pe care a afişat-o Jurnal bihorean ani de zile”.

Calin Corpas



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor