Kiss: „Să moară calul dacă înţeleg ceva!”

16Comentarii
Kiss: „Să moară calul dacă înţeleg ceva!”
ORADEA - „Şi eu am participat la dezbaterile Comisiei Economice, dar să moară calul dacă înţeleg ceva!”.Aceasta a fost fraza rostită de către vicepreşedintele Consiliului Judeţean, azi, în timpul şedinţei CJ Bihor, stârnind un haz general.

Proaspăt venit din concediu, Kiss a rostit aceste cuvinte imediat după ce preşedintele CJ, Radu Ţîrle, prezentase un punct de pe ordinea de zi cu conţinut relativ simplu. Practic, Consiliul Judeţean trebuia să-şi dea acordul pentru transferul Secţiei de Boli Infecţioase de la Spitalul Judeţean – aflat în proprietatea CJ – la Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC), aflat sub tutela Primăriei Oradea. Mai mult, Kiss nu a reuşit să pronunţe numele Spitalului de Pneumoftiziologie, numele complicat al unităţii amuzându-l…

Practic, motivele transferului Secţiei de Infecţioase către Spitalul TBC stau în construirea unul nou pavilion la Spitalul TBC, în care ar urma să funcţioneze Infecţioasele. Totodată, prin includerea acestei secţii în cadrul Spitalului TBC s-ar realiza un management mai performant sub mâna lui Dacian Foncea, cred cei care gestionează azi Puterea în Bihor. De altfel, Foncea a fost identificat deja ca prim manager al spitalelor unificate din Oradea.

Ţîrle, confuz

Intervenţia lui Kiss de astăzi pare să-l fi bulversat total pe preşedintele Radu Ţîrle. În ciuda faptului că alesul UDMR, Szabo Odon, a explicat apoi cu elocinţă motivele transferului, care avea şi avizul Autorităţii de Sănătate Publică, şi toată lumea aştepta să fie votat proiectul de hotărâre, preşedintele Ţîrle a făcut un gest neaşteptat: a retras proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi! Părând la fel de aerian ca şi Kiss, Ţîrle a ajuns şi el la concluzia că proiectul privind transferul trebuie documentat şi mai bine…

Atitudinea consilierilor judeţeni PNL a fost şi ea una pasivă. Deşi era un proiect avansat de către Executivul CJ, condus de către PNL-UDMR, aleşii liberali au fost spectatori la nedumeririle lui Kiss şi confuzia lui Ţîrle, niciunul neavând curajul să pună punctul pe i.

Merită precizat că brambureala capilor CJ întârzie planurile municipalităţii privind unificarea spitalelor.
Călin Corpaş



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor