L-ar transfera pe Morris

ARAD/ORADEA – Fostul conducător de joc al echipei West Petrom Arad, David Morris, a fost declarat jucător liber de contract de către conducerea FR Baschet.

Baschetbalistul american ar putea constitui o soluţie pentru postul de play-maker al echipei CSM Leonardo, post devenit deficitar în acest sezon prin accidentarea lui Veres Attila. Conducerea formaţiei orădene a purtat de altfel discuţii cu jucătorul ex-arădean. „Chiar ieri seară (miercuri, n.r.) am vorbit cu Morris la telefon şi l-am întrebat dacă este dispus să dea curs ofertei noastre.

El mi-a spus că ar veni la Oradea, dar că a semnat ceva cu echipa din Mediaş, neştiind precis ce. Vom lua legătura cu impresarul său, pentru a lămuri cu precizie care este situaţia contractuală a jucătorului.

Dacă a semnat deja cu o altă echipă, atunci este clar, nu mai poate veni la Oradea”, ne-a declarat antrenorul principal al CSM Leonardo, Kósa Zoltán.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase