L-au prins cu Interpolul

L-au prins cu Interpolul
DEVA – Unul din membrii unei grupării infracţionale, care „făcea legea”, până în 2005, în Valea Jiului, condusă Bebe Ilie, a fost prins şi extrădat din Italia.

Constantin Mihăilă, în vârstă de 34 de ani, din Petrila, a fost dat în urmărire generală şi internaţională, în cursul anului 2005. La acea vreme, Tribunalul Hunedoara a emis pe numele său mandat de arestare preventivă, în lipsă, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire, iniţiere sau aderare la un grup organizat, comiterea de infracţiuni cu violenţă şi şantaje, fapte comise în cursul anului 2005 pe raza mai multor localităţi din Valea Jiului.

 

Bărbatul a părăsit ţara înainte ca instanţa să se pronunţe în dosarul în care era cercetat. După aproape trei ani, în care s-a plimbat prin Italia, a fost prins de interpol şi extrădat. A fost preluat de la Aeroportul Otopeni, de poliţiştii deveni şi adus în arestul Poliţiei Municipiului Deva.

 


Grupare condusă de Marcel Ilie, cunoscut sub numele de Bebe Ilie, un fost apropiat de-al lui Miron Cozma, a fost anihilată de poliţişti şi procurori în 2005. Primele infracţiuni ale grupului, format din 12 persoane, au început în anul 2003. În acel an, grupul lui Bebe Ilie a începuse să fixeze limitele de influenţă. Sediul lor central era un club din Petroşani, unde patron era un italian. Toate cheltuielile, consumaţia sau biletele de acces erau trecute pe „nota de plata” a patronului. Când acesta a solicitat plata serviciilor, a fost ameninţat cu acte de violenţă şi chiar cu moartea. Grupul a comis infracţiuni cu violenţă, şantaj, taxe de protecţie, proxenetism.

 

Tribunalul Hunedoara a eliberat iniţial mandate de arestare pentru membrii clanului lui Bebe Ilie, dar după trei luni dispune eliberarea lor. În schimb, în data de 21 decembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia decide reîncarcerarea lor, considerând ca acestia trebuie judecati în stare de arest. După câteva recursuri instanţa decide ca grupul lui Bebe Ilie să fie cercetat în stare de libertate. Doar două dintre persoanele inculpate în acest dosar rămân în arest, pentru comiterea unor infracţiuni care fac parte din acest dosar.

Mihaela Tămaş



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !