L-au sărbătorit pe Mecena de România

4Comentarii
Foto BIHON
Foto BIHON
ORADEA – În 2009 s-au împlinit 209 ani de la naşterea mecenatului român Emanuil Gojdu. În fiecare an, pe 21 februarie, gojdiştii îşi sărbătoresc patronul spiritual.

„Ne desfăşurăm activitatea
sub spiritul tutelar al lui Emanuil Gojdu. El este pentru
fiecare gojdist model de patriotism şi de
dăruire. Aspiraţia lui de a ridica acest neam
prin cultură, într-o epocă de criză,
cum este cea trăită de noi astăzi,
rămâne unica şansă de
afirmare”
, a spus profesorul
Viorel Mititeanu, directorul
Colegiului Naţional „Emanuil
Gojdu”,
în deschiderea seminarului
organizat cu prilejul sărbătoririi lui
Emanuil Gojdu.


– Cadrele didactice, elevii şi absolvenţii de la
Colegiul Naţional „Emanuil
Gojdu”
şi-au sărbătorit
patronul spiritual, pe Mecena al
românilor, Emanuil Gojdu.

„Dorim să ne amintim de figura
luminoasă a mecenatului român Emanuil Gojdu, cel
care din dragoste pentru neamul românesc din Ardeal
şi-a donat întreaga avere emancipării prin
cultură a acestuia. Ne bucurăm că numele lui
Emanuil Gojdu a fost atribuit şcolii noastre chiar din
primii ani de funcţionare. Mulţi ani, în
epoca interbelică, dar şi în primii ani de
după al doilea război mondial, Liceul Gojdu din
Oradea a reprezentat o instituţie de cultură
şi educaţie redutabilă în această
ţară”
, a spus directorul
Colegiului Naţional „Emanuil
Gojdu
”, profesorul Viorel
Mititeanu.

Liceu de elită


Dacă am aminti numai performanţa actualului lot
olimpic bihorean, constituit din 14 elevi, la chimie, care
s-a clasat pe locul I la Olimpiada
Naţională
, şi ar fi un argument
suficient pentru a spune că Emanuil
Gojdu
rămâne o şcoală
demnă de numele patronului său spiritual.
„Semnificative sunt şi rezultatele
matematicienilor la internaţional TMMATE de la
Timişoara, şi sperăm în
performanţe remarcabile şi la informatică.
Pe lângă performanţa la
învăţătură se cuvin
menţionate şi numeroasele activităţi
culturale, artistice, educative şi turistice la care
dascălii, elevii, părinţii acestora s-au
implicat cu multă responsabilitate. Suntem siguri
că actualii olimpici vor reuşi să se
impună nu numai la nivel naţional, ci şi
european, pentru că au cele mai bune condiţii de
afirmare şi pregătire, având acces la cele
mai prestigioase centre universitare din Europa şi
întreaga lume”,
a adăugat
directorul Mititeanu.


Veronica Bursasiu



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor