L. Orban: România va avea 1000 de kilometri de autostradă peste patru ani

9Comentarii
L. Orban: România va avea 1000 de kilometri de autostradă peste patru ani
Ministrului Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă la Realitatea TV că România va avea 1.000 de kilometri de autostradă peste patru ani. Ludovic Orban este ”optimist” şi în ceea ce priveşte finalizarea Autostrăzii Soarelui. Astfel, în opinia ministrului Transporturilor în doi ani şi jumătate distanţa dintre Bucureşti şi Constanţa va putea fi parcursă în doar două ore şi jumătate.

”Peste patru ani, România va avea o mie de kilometri de autostradă. (…) În doi ani şi jumătate se va ajunge de la Bucureşti la Constanţa în două ore şi jumătate”, a precizat Ludovic Orban.

Asta, în condiţiile în care în ultimii 18 ani, în România s-au construit doar 183 de kilometri de autostradă, adică 10 pe an.

Pe hârtie, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri trebuia să inaugureze, anul acesta, nu mai puţin de 420 de kilometri de autostradă. În realitate însă, nu s-a inaugurat nimic aşa că vom circula pe aceiaşi 298 de kilometri de autostradă, în care este inclusă şi porţiunea Bucureşti – Piteşti, construită înainte de 1989.

Din cei 2,7 miliarde de euro puşi la dispoziţia României înainte de aderarea la UE pentru infrastuctura rutieră, doar circa 500 de milioane de euro au fost cheltuiţi. După intrarea in UE, România are acces la fonduri europene de peste şapte miliarde de euro pentru infrastructura de transport.

 

Realitatea.net



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor