Îl vor pe Tokes pe listă

7Comentarii
Îl vor pe Tokes pe listă
ORADEA – Conducerea UDMR Bihor nu exclude înscrierea episcopului Laszlo Tokes între primii trei candidaţi pentru alegerile europarlamentare.

În opinia acestora, „Tokes e o personalitate marcantă a comunităţii maghiare din România. Reprezintă Episcopia Reformată de pe lângă Piatra Craiului şi a avut un rol important în Revoluţia din 1989”, a declarat ieri Szabo Odon, preşedintele executiv al UDMR Bihor.

Nu aceleaşi cuvinte le poate spune însă despre Szilagyi Zsolt, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania. „Avem impresia că domnul Szilagyi Zsolt fie suferă de schizofrenie, fie are memoria scurtă. A uitat poate că timp de 14 ani, cât a fost deputat al UDMR, a susţinut politica UDMR. Acum însă, cele mai aprigi critici la adresa UDMR vin din partea sa”, conchide Odon.

Acuzaţiile lui Szabo Odon nu se opresc însă aici: „Eu nu-mi amintesc ca domnul Szilagyi să fi avut pe toată durata cât a fost parlamentar vreo iniţiativă legislativă legată de numele său care să fi fost aprobată de Parlament. Nu a lăsat nimic în urmă”, acuză Odon.

Logică a la UDMR
„Noi intenţionăm să maximizăm reprezentarea noastră în Parlamentul European. Astfel, UDMR ar avea sigur doi reprezentanţi, iar prin redistribuire ar mai putea prinde un loc. Dacă am recurge la compromisul cerut de Szilagyi Zsolt, atunci am minimaliza şansele noastre”, spune Szabo Odon, care este ferm convins că un singur europarlamentar nu ar putea fi prezent în acelaşi timp în cadrul mai multor delegaţii.

„Suntem siguri că UDMR va avea disponibilitate la nivel naţional de a-l primi pe Tokes pe listă. UDMR Bihor a propus încă în urmă cu o jumătate de an ca episcopul Tokes să fie printre primii trei. Tocmai de aceea, Marko Bela l-a invitat săptămâna viitoare pe Laszlo Tokes la o discuţie, pentru a-i cunoaşte poziţia pe care o acceptă”, încheie Odon.

Viorica Borz



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor