La atletism au ocupat tot podiumul

De Otilia Șandor
Reactualizat la:
La atletism au ocupat tot podiumul
La competiţia atletism şi cros de la Poiana Braşov, susţinută între 21- 24 iunie, la care au participat circa 200 de sportivi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pompierii bihoreni au ocupat toate cele trei trepte ale podiumului, la câteva probe.

Cinci subofiţeri de la Detaşamentele 1 şi 2 de Pompieri Oradea (plt. adj. şef Carţiş Daniel, plt. adj. Nagy Robert, plt. major Grigore Remus, plt. Lipai Bogdan şi sg. major Mălăieş Adrian), au făcut parte din lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care, în acest an, a ocupat Locul I în clasamentul general al acestei competiţii şi o medalie de aur, una de argint şi una de bronz, la diferite probe sportive.

1Loc III plt adj sef Cartis Daniel

Astfel, la Atletism, la proba „Aruncarea greutăţii”, categoria între 35 şi 45 ani, plt. major Grigore Remus a obţinut locul I, devenind astfel campion naţional la această competiţie. La proba „Săritura în lungime”, categoria de vârstă sub 35 ani, locul a fost ocupat de plt. Lipai Bogdan, iar la aceeaşi probă, la categoria peste 45 ani, medalia de bronz a fost câştigată de plt. adjutant şef Carţiş Daniel.

1Loc. II plt. Lipai Bogdan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase