La finele săptămânii trecute poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările faţă de P.V., de 26 de ani, J.C., de 25 de ani, J.F., de 31 de ani, P.D., de 29 de ani, P.R., de 29 de ani, M.C., de 34 de ani, V.D., de 41 de ani şi D.F., de 26 de ani, toţi din localitatea bihoreană Ceica, sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals.
Cei opt sunt acuzaţi că în perioada martie 2007- ianuarie 2008, ar fi indus în eroare angajaţii unei instituţii financiare de pe raza Municipiului Oradea. Suspecţii au prezentat documente false (adeverinţe de venit), care atestau în mod nereal, calitatea lor de angajaţi ai unor societăţi şi au reuşit astfel să contracteze diverse credite. Prin această metodă ei au provocat un prejudiciul ce se ridică la 55.900 de euro şi 49.000 de lei. Acum poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a suspecţilor.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!