La CN „Octavian Goga” Marghita „se acționează verde”

La CN „Octavian Goga” Marghita „se acționează verde”
Sfârșitul de săptămână a constituit un prilej de relaxare și totodată de acțiune pentru 40 de elevi din clasele a X-a și a XI-a de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Marghita.

Aceștia au fost beneficiarii direcți ai proiectului „Acționează verde!”, implementat de Fundația Euroregiunea Bihor – Hajdu-Bihar din Oradea și finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bihor.

Prima parte a proiectului, găzduită de Centrul de Agrement pentru Tineret Remeți, comuna Bulz, s-a desfășurat pe durata a trei zile și a cuprins trei activități mai importante: seminarul „Colectează selectiv”, susținut de domnul Mihai Togor, comisar-șef în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bihor, o acțiune practică de ecologizare în satul Remeți, respectiv un curs de prim ajutor „Și tu poți salva o viață, fiind voluntar”, susținut de un voluntar al Serviciului de Ambulanță Județean Bihor.

În cadrul seminarului, elevii au avut posibilitatea de a afla informații utile referitoare la clasificarea deșeurilor, fiind conștientizați de către domnul comisar asupra necesității colectării selective a deșeurilor nepericuloase, de care fiecare cetățean responsabil trebuie să dea dovadă. Îmbinând apoi utilul cu plăcutul, elevii s-au putut bucura de frumusețile pe care le oferă zona, participând la o acțiune de ecologizare în zona satului Remeți.

Cursul de prim-ajutor s-a bucurat de cel mai mare interes din partea adolescenților, aceștia aflând informații valoroase de care ar putea oricând avea nevoie și pe care ar putea să le aplice cu succes în anumite situații de criză. Având ocazia de a face aplicații practice pe un manechin, tinerii și-au însușit principalele măsuri de urgență în caz de accidente rutiere sau alte posibile situații la care ar putea fi martori, învățând să acționeze prompt și util, astfel încât să devină eroi salvatori ai unor persoane aflate în dificultate.

Cea de-a doua parte a proiectului a constat în diseminarea informațiilor în rândul celorlalți colegi de liceu, tinerii participanți la proiect împărtășind din experiența lor și altor elevi din școală în cadrul unui seminar ce a avut loc în Sala festivă a colegiului, urmat de o invitație adresată întregii comunități marghitene de „a acționa verde”, activitate ce a urmărit conștientizarea cetățenilor asupra importanței colectării selective a deșeurilor prin distribuirea de flayere pe străzile municipiului Marghita.

Mulțumim pe această cale domnului Bogdan Hossu, director executiv al Fundației Euroregiunea Bihor – Hajdu-Bihar, precum și angajaților Andreea Coman, Lucian Costa, Ciprian Toma și, nu în ultimul rând, domnului director al colegiului, Marcel Emil Sas-Adăscăliții, preocupat în permanență de dezvoltarea personală a elevilor prin diferite activități de educație nonformală.

Consilier educativ, Anța Margareta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !