La Curteanu se lucrează cu case de avocatură

De Otilia Șandor
La Curteanu se lucrează cu case de avocatură
Spitalul Gavril Curteanu are contracte cu avocați din trei case de avocatură.

Informația a fost furnizată chiar de managerul Spitalului Dr. Gavril Curteanu, ec. Dacian Foncea. El a explicat că „Serviciul Juridic al spitalului a fost desființat în anul 2018. În baza prevederilor legale s-au încheiat contracte de consultanță și reprezentare juridică cu avocați membri ai Baroului Bihor, tocmai pentru că spețele constatate acum un an, apărute din nelegalitățile perpetuate ani de-a rândul la nivelul unității spitalicești publice, recomandau implicarea unor avocați pledanți față de un serviciu juridic propriu”.

Pentru cititorii JB@Bihon, managerul Foncea a explicat că e vorba de mai mulți avocați, din trei case de avocatură, care oferă servicii mai ieftine și „de 1500 de ori mai mult profesionalism“ decât foștii juriști angajați ai spitalului.

Managerul Foncea a mai precizat că desființarea Serviciului Juridic s-a făcut cu aprobarea Municipalității și că aceste contractări de servicii sunt exceptate de la Legea achizițiilor publice, având „acordul secretariatului general al spitalului”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !