După ce au lucrat în diferite domenii din cadrul industriei florilor și au călătorit în multe țări din întreaga lume, John Elstgeest și Michael van Namen au decis că este timpul să combine două dintre cele mai mari pasiuni ale lor: florile și ideea de a distra oamenii. Așa s-a lansat ideea proiectului “Flower Circus” și s-au organizat spectacole în diferite locații din jurul lumii.
După prima expoziție în Perm – Rusia, multe țări au continuat lista: Suedia, Marea Britanie, Ucraina sau Croația, iar acum îi găzduim în premieră la Oradea, pentru a inspira publicul bihorean și pe cel din județele învecinate cu aranjamente florale de excepție.
La Piața de Flori Dacardi va avea loc un adevărat show: buchete de dăruit, buchete de mireasă, aranjamente florale de toate dimensiunile și formele.
Evenimentul vine ca o mănușă celor ce fac parte din lumea florilor și a florăriilor, celor dornici să descopere cele mai recente tendințe și tehnici florale. Artiștii olandezi vor arăta tehnici pentru introducerea de noi idei în propria afacere. Gazda evenimentului, Piata de Flori Dacardi este locul de unde florăriile și designerii achiziționează de peste douăzeci de ani arbori și arbusti ornamentali pentru grădină, plante pentru apartament, flori proaspete la fir și accesorii florale. “ Idealul nostru este să devenim principala alegere pentru flori tăiate și accesorii florale și lucrăm încontinuu pentru atingerea acestui obiectiv. Am organizat acest eveniment deoarece credem cu tărie că în acest domeniu există în permanență ceva de învățat. Suntem totodată foarte mândri că Flower Circus ne-au ales pe noi !” -Banea Mihai, Manager Piața De Flori Dacardi Oradea.
Evenimentul promite prezența unui număr de peste 200 de florari, designeri de interior, decoratori și iubitori ai frumosului. Pe lângă experiența unică, participanții se vor întoarce acasă cu un bagaj plin cu cele mai bune ingrediente pentru a înflori afacerea lor. Informații suplimentare la Piața de Flori Dacardi, Calea Sântandrei, nr. 48. sau pe pagina de Facebook /Piata de Flori Dacardi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!