De această dată, mijlocul de transport fiind trenul de care cei mici au fost foarte încântaţi, deoarece pentru unii a fost pentru prima dată. Pe parcursul drumului cu trenul au putut admira peisajul deosebit: Crişul Repede, Cascada Vadu Crişului, dealurile, stâncile dar şi tunelurile. În aceste trei zile au desfăşurat activităţi în aer liber, drumeţii şi jocuri distractive la locul de joacă amenajat în curtea pensiunii. Copiii au cules flori de câmp, au construit fiecare ce şi-a imaginat din pietricele, crenguţe, frunze, dar cel mai important au respirat aerul curat de munte. „Am vrut ca prin această excursie să-i obişnuim pe copii să fie independenţi de părinţi, să experimenteze mai mult joaca în natură, dar şi să socializeze fiind ultima acţiune de acest fel în acestă formulă, având în vedere că vor pleca la şcoală.
Cu toţii s-au simţit extrem de bine, personalul pensiunii a fost unul foarte primitor şi grijuliu, iar mâncarea pe placul copiilor, gătinduli-se doar preparate de casă-bio. Tot aici am sărbătorit şi 1 Iunie în avans cu o petrecere pe cinste, cu dans, muzică şi voie bună. Suntem convinse că cei mici vor rămâne cu amintiri unice, de neuitat alături de colegii lor de grupă”, informează doamnele educatoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!