La judecată cu primarul

3Comentarii
La judecată cu primarul
HUNEDOARA – Fostul boxer Mihai Leu a anunţat că îl va da în judecată pe primarul municipiului Hunedoara, Nicolae Schiau, pentru abuz în funcţie. Edilul şef este acuzat de Mihai Leu că tergiversează nejustificat vânzarea a 24 de metri pătraţi de teren din jurul unei construcţii care îi aparţine.

Primarul susţine că nu e vorba de rea-voinţă, dar că apariţia legii de protejare a zonelor verzi îl împiedică să cedeze terenul solicitat pentru a fi folosit pentru construcţii. Mihai Leu este proprietarul unui imobil construit în centrul oraşului, la care doreşte amenajarea căii de acces în clădire şi a uneia speciale pentru persoanele cu handicap. Pentru aceasta are nevoie de un petec de pământ. Proiectul de hotărâre prin care i s-ar aproba vânzarea, prin licitaţie, a acestui teren este plimbat însă de la o şedinţă de consiliu la alta. Din acest motiv, Leu a mai spus că va discuta cu avocaţii săi pentru a cere în instanţă ca primarul Hunedoarei să îi plătească daune pe perioada în care nu a putut să-şi desfăşoare activitatea.

Clara Pâs



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor