La loc comanda!

La loc comanda!
Deva – După ce săptămâna trecută, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a declarat că transhumanţa este ilegală, a revenit, precizând că nu a emis nimeni acte normative care să arate acest lucru.

Săptămâna trecută, şeful Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Marian Avram, anunţa că transhumanţa este ilegală. Şi că ciobanii care au de gând să-şi plimbe oile dintr-o parte într-alta vor fi aspru amendaţi. Ieri însă, şeful ANSVSA a emis un comunicat prin care anunţă că transhumanţa este legală. Doar că trebuie îndeplinite anumite condiţii. Mai mult, comunicatul specifică clar că Autoritatea Sanitar-Veterinară nici măcar nu a emis acte normative care să reglementeze procesul de transhumanţă. Şi asta pentru că prevederile legale privind transhumanţa şi mişcarea animalelor se regăsesc în unele regulamente europene.

Ce spun regulile?

Ciobanii din zonele muntoase vor beneficia de prime care pot ajunge la 7 euro pe cap de mioară. Urmează doar ca Ministerul Agriculturii să stabilească aceste zone. O altă condiţie pentru a beneficia de primă este ca ciobanul să ducă la păscut, timp de cel puţin 90 de zile consecutiv, într-o „zonă eligibilă pentru ajutorul stabilit”, cel puţin 90% din animalele care fac obiectul cererii de primă. „Exploataţia trebuie să fie situată în zone geografice bine definite, pentru care statul membru a stabilit că transhumanţa reprezintă o practică tradiţională a creşterii ovinelor sau caprinelor şi deplasările animalelor sunt necesare din cauza lipsei de furaje în cantitate suficientă în perioada în care are loc transhumanţa”, se arată în comunicatul ANSVSA. Ministerul Agriculturii urmează să stabilească zonele în care se poate practica transhumanţa.

Tiberiu Stroia



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !