La muncă, dar cu restricţii

La muncă, dar cu restricţii
REŞIŢA – Irlanda impune în continuare restricţii muncitorilor români. Potrivit hotărârilor luate de Guvernul irlandez, românii se pot angaja în această ţară doar pe baza unui permis de muncă.

În plus, la ocuparea posturilor vacante au prioritate, în faţa românilor şi bulgarilor, cetăţenii din ţările care aparţin de mai mult timp Spaţiului Economic European. În schimb, românii care au lucrat şi anul trecut în această ţară, pe baza permisului de muncă, nu vor avea restricţii.

În aceeaşi situaţie sunt şi rezidenţii care muncesc în Irlanda de mai puţin de 12 luni pe baza unui permis de muncă, precum şi familiile acestora.

Procedură simplificată

Pe de altă parte, românii nu vor mai avea nevoie de vize ca să intre în Ucraina. Anunţul a fost făcut, recent, la Sighetu-Marmaţiei, la conferinţa de presă comună pe care preşedinţii Viktor Iuşcenko şi Traian Băsescu au susţinut-o după inaugurarea podului de peste Tisa.

„România va încerca să fie o punte de legătură a Ucrainei cu Uniunea Europeană“, a declarat preşedintele Traian Băsescu. „Am convenit cu domnul preşedinte Băsescu că Ucraina va da dreptul cetăţenilor României, ca cetăţeni au Uniunii Europene, să vină în Ucraina fără viză“, a spus preşedintele Viktor Iuşcenko.

În ceea ce priveşte munca în Italia, cei interesaţi vor fi fericiţi să audă că se pot angaja mai uşor. Guvernul de la Roma a simplificat procedura de acces pe piaţa muncii pentru români, în toate sectoarele economice, cu excepţia celor unde deja accesul era liber.

Conform Departamentului pentru Munca în Străinătate de la Bucureşti, cei care vor să lucreze în Italia trebuie să expedieze o solicitare de autorizare a angajării prin poştă, către Ghişeul Unic de Imigrare italian.

Formularul special se găseşte pe site-ul Ministerului Solidarităţii Sociale din Italia, dar şi pe cel al Ministerului de Interne român. În Italia, românii pot munci în agricultură, turism, activităţi casnice, construcţii, sectorul mecanic sau activităţi sezoniere. Cei care vor obţine autorizaţia de muncă trebuie să meargă cu ea la chesturi, pentru a primi cartea de şedere.

Doina Rolea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase